Dacă vă întrebați pe unde mai bântuie fostul prefect și deputat portocaliu Nicușor Păduraru, ei, bine, îl găsiți pe Internet. Printre flori de câmp și alte postări de sezon pe Facebook, iaca Nicușor iese din când în când și cu chestii mai serioase. De pildă, și-a adus aminte că, în urmă cu ceva anișori, să tot fie vreun mandat jumate de atunci, i-a spus lui Traian Băsescu, de față cu toată lumea, că la umbra lui, nici măcar iarba nu crește.
Nu am înțeles nici atunci și nici acum ce-a vrut să zică deputatul cu asta, după cum nici sensul ultimei postări, în care nu știi dacă îi ia sau nu apărarea matrozului de pe Biruința, mai ales după ultima aroganță cu votul pe grațierea corupților. Din nou, stăm și ne întrebăm: ce-o fi în capul lui Nicușor? Că în capul lui Băse știm deja: patru cuburi de gheață și de restul whisky…