În îndelungata carieră de vizitator al restaurantelor din târgul Iaşilor am avut ocazia sau neşansa de a da ochii cu tot felul de specimene cu cămăşi apretate sau mototoite şi ecuson în ţăţă. Unele dintre specimene, dinozauri cu state vechi pe piaţa ospătăriei, înfipţi bine în tavă încă din vremea când whisky se dădea pe sub masă iar vinul spumant se răcorea la capătul clientului în frapiere pline ochi cu gheaţă, iar altele ce nu înţeleg nici până azi, în ciuda insistenţelor mele, să lucreze în favoarea bacşişului şi în ciuda buzunarului meu găurit. Dăunăzi, mi-a fost dat să am de-a face cu un specimen nou, între aceste două tipare, sau mai degrabă sărit din toate normele ospătăriei. O slăbănoagă cu nasu acvilat şi platfus în toate punctele esenţiale, văduvită deci de orice urmă de feminitate, aflată în prag de a fi confundată de orice client aflat la prima bere şi apelată „băiete, încă un rând!”, a reuşit să dea cu firma în baltă, tocmai în defavoarea unuia dintre restaurantele despre care am început să am chiar aprecieri metafizice. Când tocmai spuneam că un astfel de restaurant nu are cum să fie în Iaşi, că totul e prea frumos să fie adevărat, a apărut vârcolacul cu nasul acvilat. „Oi, nu lua scaunele ălea că e ocupate. Plecaţi de aici!. Voi nu vedeţi că nu mai sunt locuri?”, s-a adresat unor clienţi, Oltiţa, ospătăriţa angajată la restaurantul Souflaki. Clienţii din jur au căscat ochii cât cepele, au învăluit-o în priviri sumbre şi şi au trimis-o la origini printre dinţi.

„Pentru bacşiş te pipăie şi în prohab”

Nu ne-a fost greu să aflăm în doar câteva minute cauza ieşirii vulgare a acestei creaturi cu nume de poveste. „Am mai văzut-o în câteva rânduri cu astfel de ieşiri. De regulă se comportă aşa cu clienţii care nu-i apreciază insinuările şi nu îi acceptă avansurile. Un grup de moşnegi au căzut în plasă şi îi lasă bacşiş gros de fiecare dată pentru că îi pipăie la fiecare comandă pe care o fac. Dacă vii de câteva ori şi nu îi laşi bacşiş te repede cât colo şi chiar dacă sunt mese libere, ea spune că sunt rezervate, poate-poate o veni cineva care să lase bacşiş. Practic, vulpea asta îţi bagă mâna în buzunar şi în prohab numai să plece acasă cu ceva bănuţi. Venisem într-o zi să servesc ceva, m-am uitat în menu, am comandat şi când a venit nota mi s-a lăsat greu peste genunchi. Era aproape dublu preţul din notă faţă de cel din menu. Fata avusese grijă să-mi bage cu forţa pe notă nu ştiu ce maioneză sau frunză de păstârnac. Când i-am spus că eu nu vreau să consum decât ce am comandat, mi-a spus că nu e nevoie să mânânc tot, dar de plătit trebuie să pun cât e pe notă”, ne-a spus unul dintre clienţi. Domnu patron, cumpăraţi-i lighioanei o bară nichelată şi montaţi-o în grădină, că poate s-o răcori altfel decât pe nervii şi banii clienţilor!
Lorin Stancu