Este un loc în ţara asta minunată în care nu numai că eşti îndreptăţit să nu ai chef de nimic, ci este chiar indicat. Din nefericire, tot mai mulţi îl descoperă şi-l populează şi-l fac mai cool şi-l strică. E la multe ore de mers de Iaşi, indiferent dacă eşti motorizat sau te bazezi pe serviciile CFR-ului, e încă accesibil şi e ţinta unor interminabile discuţii de tipul vechi vs. nou. E locul unde nostalgicii pletoşi trecuţi de prima tinereţe încă îşi retrăiesc adolescenţa, locul în care absenţa unui duş timp de zile bune nu te transformă neapărat într-o persona non grata, locul în care încă mai poţi lua o gură de bere din sticla vecinului, cu toate că nici măcar nu ştii cum îl cheamă.

De bine…

Orice om care-a fost la un moment dat tânăr ar trebui să meargă măcar o dată în Vama Veche. Nu cu prejudecăţi, nu cu aşteptări, nu cu fiţe. Ar trebui să conducă o noapte întreagă ca să ajungă la 3 dimineaţa pe o plajă care geme de lume veselă şi amorţită, ca să bea o bere de trezire cu un câine de pe plajă aciuat prieteneşte în braţe, ca să vadă răsăritul care are darul de a te încălzi instantaneu. Şi nici măcar nu-i cea mai curată plajă, cea mai bună bere, cel mai curat câine sau cel mai frumos răsărit de soare! În niciun caz. Dar sunt toate atât de liniştitoare prin ruptura pe care-o fac în cotidianul betonat, încât n-ai cum să nu te îndrăgosteşti de ele.

O zi în Vamă nici nu simţi cum trece. Fie că stai la soare, dormi – neapărat în cort! – ca să te odihneşti după o noapte grea sau cotizezi la prea-multele terase din prea-mica staţiune, aici timpul se scurge în propriul său ritm. Te surprinzi uitând să te mai uiţi la ceas, uitând de dead-line-uri, de şefi şi de stres. De aceea nu-i bine să stai prea mult în Vamă.

„Pe vremea mea…”

Pe de altă parte, au dreptate nostalgicii când spun că „pe vremea lor…”. Au mai fost şi alţii, pe vremea lor, în Vama Veche. Acum fix zece ani, cinci riduri, patru joburi şi trei culori de păr în urmă, Vama era cu totul diferită. Nu era la super-ofertă, nu erau cazări cu multe stele, nu se cereau 15 lei de persoană pentru noaptea la cort şi în niciun caz nu găseai de cumpărat pe plajă cărţi cu Suleyman Magnificul!  Între timp a devenit cool să fii vamaiot, să-ţi pierzi weekend-urile, banii şi iubirile în cea mai sudică staţiune de pe litoralul nostru.

Totuși…

Cu toate acestea, se pare că Vama încă mai este un habitat în care pot locui concomitent – și fără a da naştere unor conflicte ce-ar putea duce la prăbuşiri de dinastii – atât rockerii cu state vechi şi choppere, cât şi hipsterii proaspeţi şi ochelarişti. Interesant este faptul că, oricât te-ai chinui să nu vezi, îţi sar în ochi zecile de maşini-luate-pe-banii-lui-tata care au umplut străduţele din fostul mic sat pescăresc. Audi, eternele BMW, Mercedes, Mitsubishi sau Subaru sunt noile Dacii şi căruţe din Vamă. Burţile mari şi cefele duble sunt noile plete, iar iPhone-urile au înlocuit cu succes zdrăngănitul de chitară în jurul unui foc de tabără. Manele, însă și încă, nu-s.

De aceea spun că oricine a fost la un moment dat tânăr ar trebui să meargă măcar o dată în Vamă. Să nu-şi croiască ideile după cele ale altora. Să vadă cu ochii lui ce înseamnă tinereţea la 40 de ani. Să ţină-n braţe un câine adormit la răsăritul soarelui, să bea o bere cu necunoscuţi şi abia după aceea să fie îndreptăţit să spună „nu am chef azi”…

Craii de Vama Veche