Cine spunea că Iaşul nostru nu are faţă de capitală culturală europeană, se înşală amarnic. Oricât de răuvoitor şi bârfitor să fii, că tot găseşti, în fiecare colţ din muniţip, vreun act cultural care să te mişte olecuţă la corazon, atunci când facturile şi dările către stat te cocoşesc de numa`-numa`. Exceptând centrul istoric şi Palasul, unde măcar odată la două zile se pune de-un târg de cârnaţi ori vreo expoziţie de oale şi ulcele, să ştiţi că Iaşul, de fapt, musteşte a cultură. Dacă mergi sâmbăta după-amiază, spre exemplu, prin Bularga ori prin Mircea, ai marea şansă de a vedea pe viu acte artistice de mare angajament, precum dansuri din buric gratis de la balcon, pe muzica originală a lui Florin Salam şi Sorinel Puştiu, rulată, bine-nţeles, de la casetofonu’ răguşit dat la maxim din bucătărie. Mai spre centru, dacă treci pe străduţele din zona Podu de Piatră şi ai norocul să fie organizată vreo nună de interlopi (musai cu cordon de poliţişti în preajmă, ca să nu fie deranjat proţapul din mijlocul drumului), poţi vedea pe viu fachirii la lucru, însă nu ăia de la Cirque du Soleil, ci nişte tuciurii scuipând seminţe de floarea soarelui şi cu săbiile ninja ridicate spre cer, în semn de mare hegemonie între clanuri. Exemplele ar putea continua, dar suntem nevoiţi să acordăm atenţie unor informaţii de ultimă oră, cum că Iaşul cel cultural se revarsă, din ce în ce mai vertiginos, spre zona metropolitană.
Sensei Fănică schimbă piscina cu amfiteatrul roman
Ia luaţi voi aici o ultimă probă de informaţie proaspătă şi de interes pentru iubitorii revistelor culturale de acoperire locală şi chiar naţională. Cică în comuna-satelit Tomeşti, primarul karateka Fănică Timofte s-a gândit să înscrie şi el localitatea la titlul de capitală culturală europeană. În 2020 sau chiar mai repede, până nu se termină banii. Aşa că, după chixul dat cu resortul de lux, construit, zice el, chiar din banii personali, cu piscină şi sală de fitnes, sensei Fănică schimbă acuma macazul şi o dă pe cultura de mase (ori de mese?!), intenţionând să construiască în comună un amfiteatru în aer liber. Da, aţi auzit bine! Ne-am ciupit şi noi de două ori, să vedem ca nu cumva să visăm cu ochii deschişi, că după stadioanele în pantă şi parcurile în mijlocul pădurii trântite de madamesa Udrea, la multe te poţi aştepta… Aşa am auzit noi că investiţia figurează chiar pe site-ul oficial de licitaţii publice, cu o valoare estimată la vreo juma de milion de leuţi, bani în care intră inclusiv comisionul bremarelui, scena pentru actul atistic şi tribunele scuipătorilor de seminţe. Criteriul de atribuire a lucrărilor va fi, normal, preţul cel mai puţin piperat, ca să mănânce toată lumea – constructor, autoritate contractantă şi neamurile lor până la gradul patru – câte o felie de pâine unsă cu magiun. Noi, acuma nu putem decât să ne imaginăm cam cu ce ar urma să se delecteze tomeştenii la Colosseumul local. Parcă-l şi vedem pe maestrul Fănică, îmbrăcat la pelea goală şi cu un cearceaf pe post de togă, urcând pe scenă şi executând impecabil o kata, urmată de o sesiune de spart cărămizi cu chelia. În pauze, acelaşi Fănică, dar încins cu banderola tricoloră de primar, filozofând despre planurile măreţe precum canalizare, extinderea reţelei de apă şi alte alea, începute pe vremea Peneleului şi dezgropate acuma, supt Useleu. Aşadar, dragi ieşeni, tomeşteni din deal sau din vale, puneţi mâna de luaţi bilete de pe-acuma la amfiteatru. Şi puneţi şi nişte răsărită la copt, că se-anunţă spectacol mare. (Ave, Fănică! Tomeştenii te salută!)
