După ce în vară voia să cumpere odorizante pentru tramvaie, acum Regia Autonomă de Transport Public (RATP) le-a oferit o hăinuţă nouă. De fapt, o deghizare, fiindcă doar carcasa este frumos colorată şi nu la toate vagoanele, ci doar la câteva, privilegiate. Profitând de pasiunea nebună a unor ieşeni pentru tramvaie, societatea de transport local a reuşit să schimbe look-ul a două astfel de vehicule. În fapt, a profitat de „Papatram şi compania”, o revistă ilustrată pentru copii. Cu ajutorul studenţilor de la Arte Plastice, al Asociaţiei Pasionaţilor de Transport Public (Tramclub) Iaşi, RATP a decorat două tramvaie: Gunter (pictat cu scene de poveste) şi Tatrabella (o bunică din ciclul Tatra, ce zăcea prin depou de zeci de ani de zile). Probabil că dacă nu ar fi fost iniţiativa unor nebuni cu pasiuni ciudate, vagoanele ar fi scârţâit şi acum pe şine şi ar fi oferit aceeaşi haină roşie rufoasă şi murdară de care ne-am săturat.

Hâra-hâra de toţi banii

La Iaşi, transportul local e scump şi prost. Un bilet costă 4 lei, cât 4 pâini ori cât o bucată de parizer prost sau două kile de barabule. Depinde ce alegi. Sau cât o bere de un litru, dacă vrei să compari disconfortul unei călătorii cu bucuria unei şpriţuieli de seară. În staţii aştepţi până înnebuneşti să vină un tramvai, iar când în sfârşit îl vezi sosind gâfâind, trebuie să te lupţi cu cohortele de pensionari care se înghesuie să coboare ori să urce. Dacă au liber…

După ce ai scăpat doar cu câţiva nasturi lipsă de la haine şi ai păşit în vagon, ai o altă surpriză; în fapt, un coşmar olfactiv. Invariabil nimereşti lângă un cerşetor pentru care apa este doar cea adusă de ploaie şi care îl mai spală din când în când, ori lângă vreun copil cu handicap şi cu pantalonii uzi, fiindcă nu a înţeles că trebuie să mai strângă din dinţi până la primul WC ori boschet, sau dai de basarabencele cu scrumbii şi usturoi.

La Iaşi e chinuitoare orice călătorie, nu numai cu tramvaiul. În autobuze este la fel, iar de taximetriştii nespălaţi, daltonişti şi surzi v-am mai povestit. Ne-am plâns că nici pietoni nu putem fi, deoarece ne rupem picioarele şi pingelele pe trotuarele rupte. Ce-a mai rămas? Bărcile, dar Bahluiul nu este (încă…) navigabil, şi elicopterele, pentru care nu avem bani. Ar mai fi soluţia teleportării, însă mai avem de învăţat cum să setăm gândul şi direcţia, fiindcă, dacă greşim, ne putem trezi din nou în acelaşi coşmar de care vrem să scăpăm: un tramvai murdar şi urât mirositor, retras la depou pentru următoarea pictură.

Nicu Lauda