Se zice că nimeni nu poate scăpa de întâlnirile cu lumea cealaltă și cu impozitele. Noi am mai adăuta pe listă și Arhivele Naționale. Nu de alta, dar dacă nu l-ați cunoscut pe străbunicul de pe bunica de pe mamă, sigur veți găsi ceva despre el în Copou, la Arhivele Naționale. Toată viața noastră ajunge, mai devreme sau mai târziu, acolo: procesele verbale ale amenzilor de circulație, cererea făcută în ’85 pentru instalarea unui post telefonic, hotărârea de divorț, ca și registrul în care a fost consemnată căsătoria. Cam tot ce înseamnă act care a avut vreo influență oricât de infimă asupra activității vreunei instituții publice ajunge acolo.

Noi spaţii
De chestia asta s-au prins și șefii Arhivelor Naționale Iași, când au constatat că nu le mai ajung rafturile pentru dosare. E drept, unele dosare sunt distruse după trecerea cârtorva zeci de ani, dar se adună încă mai multe. Așa că acum vreo 15 ani au început demersurile pentru construirea unor noi spații. Ideea era simplă: câteva niveluri cu rafturi, peste rafturi. Un cub de beton, fără pretenții arhitecturale. Câțiva ani buni s-au scurs în căutarea unui teren. Mă rog, teren era, chiar lângă vechiul sediu, dar erau unele daraveri juridice. Nu intrăm în detalii, că au mai puțină importanță. Prin 2006, lucrurile erau clare pe linia asta și se putea trece la treabă.

S-a închis robinetul
Doar că lucrurile au mers cu stângul de la bun început. Avizul tehnico-economic a fost dat în 2008, când economia încă duduia, iar lucrările au început efectiv prin 2009, când deja scârțâia din toate încheieturile, iar banii deveniseră marfă de lux. S-a putut începe, că erau alocări financiare din urmă, dar s-a săpat, s-au turnat niște piloni și cam gata. Robinetul s-a închis, iar lucrările au înghețat. Situația a devenit la un moment dat atât de albastră, că ziceai că-s valurile Mediteranei. În 2011, de exemplu, alocările de la „Centru” pentru proiect s-au ridicat la mirobolanta sumă de 15.000 de lei. Nu ne întrebați ce s-a făcut cu ei, că nu știm și nici nu ne poate trece prin cap la ce vor fi fost buni.

De 3,5 milioane euro
E drept, n-am putea spune că am fost defavorizați. Multe filiale județene ale Arhivelor Naționale au probleme cu spațiul și speră la o finanțare. La Oradea, s-au turnat fundațiile în 2000, lucrările s-au sistat până în 2006, iar inaugurarea sediului de 12 milioane lei a avut loc în 2012. La acea dată, sediul de la Iași făcea parte dintr-o lungă listă de proiecte de extindere blocate. La Caraș-Severin, se executase doar 5% din lucrare. La Suceava, proiectul de 13,8 milioane lei exista doar pe hârtie, că nici nu se săpase fundația. La Iași, era vorba de un proiect de 16,37 milioane lei, finalizat în proporție de 40%. Și așa a rămas.

Şi mai complicat
Anul 2012 a complicat situația încă și mai mult. Casa de pe Lascăr Catargi unde a funcționat Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” a fost retrocedată, așa că o parte a bibliotecii lor a fost cazată la Arhivele Naționale. Nu că le-ar fi prisosit spațiul. Pentru a pune capac la toate, nici sediul actual nu se simte prea bine și are nevoie de reparații capitale urgente.

Nu-s bani
Bun, dar nu se poate face nimic? Păi, mai greu. Bugetul Arhivelor Naționale, alea de la București, nu filiala ieșeană, se învârte în jurul formidabilei cifre de 10 milioane lei. Numai pentru finalizarea sediului de la Iași ar trebui 9,8 milioane lei. Frumos, nu? Deci, de la instituția „mamă”, nicio șansă. Bun, dar Arhivele Naționale sunt subordonate Ministerului Administrației și Internelor, mai exact jumătății care se referă la poliție și celelalte. Iar MAI are de-a bani de lucrări și dotări de n-are ce face cu ei. Probabil de-aia s-a rugat Inspectoratul de Poliţie Județean de Consiliul Județean să-i cumpere trei Dacii Logan pentru patrulare. Cam asta e cu fondurile disponibile.

Două coşmelii în Centru
Sediul Arhivelor Naționale nu e singura investiție începută și abandonată la Iași. Dacă ar fi să vorbim de toate, am scoate o ediție specială. Știți vorba aia: „copilul cu două moașe rămâne cu buricul netăiat”. De bine, de rău, când a fost vorba de investiții locale, autoritățile s-au descurcat cumva. Mai rupem de-aici, îi mai amânăm pe ăia, cum-necum să împărțim un pai la doi sau mai mulți măgari. Când e vorba însă de investiții de la „Centru”, apar problemele. Sunt atâtea investiții pornite în toată țara, că de cauciuc să fie bugetul și tot nu-l poți întinde să ajungă la toată lumea.

Un sfert de secol
Dăm pe scurt două exemple, de care am mai vorbit și de care vom mai vorbi, până mișcă totuși ceva. Filarmonica se află în reparații de 24 de ani. Acuși e un sfert de secol. S-a făcut doar Casa Balș, acum vreo trei ani și toată spuma politicii s-a agitat să tragă realizarea pe spuza electorală proprie. Pentru restul, adică trei sferturi din Filarmonică, ar fi nevoie de vreo 5 milioane de euro. Directorul s-a plictisit să mai aștepte ajutor de la „Centru”. Se chinuie să încropească un proiect cu finanțare europeană. Proiectul există. Sursa de finanțare încă nu.

O antichitate modernă
Viitorul sediu al Tribunalului Militar, de pe Elena Doamna, e o altă antichitate modernă. Proiectul a fost demarat de prin 1993. S-a lucrat pe sărite câțiva ani, până să se întrerupă de tot, în 1999. De atunci, ruină în devenire a rămas, că nu s-a mai lucrat nimic. Nici anul ăsta nu s-a alocat ceva. Se vorbește din când în când de el. Și atât.