Ştiţi cine e cel mai câştigat de pe urma ridicării noului Palat de Justiţie din Iaşi, cel din Tg. Cucu? Nici cu gândul nu gândiţi. Este vorba despre notarul Ştefan Coste şi al său birou notarial. Explicaţia e cât se poate de simplă: noul Palat ce va găzui Tribunalul şi Curtea de Apel e situat fix peste drum de biroul notarial Coste şi asociaţii. Iar asta, în traducere liberă, înseamnă fabrică de bani pentru notarul Coste.
Amplasat strategic
Adică, justiţiabilii care vor avea de-acum treabă la Tribunal sau la Curtea de Apel vor apela, la nevoie, la servicii de la notariatul lui Coste. Tot ce înseamnă legalizări de acte, traduceri, xerox-uri etc se pot face la Coste. Tot acolo există şi biroul de mediator. În condiţiile astea, Coste ar trebui să negocieze cu vecinii şi să mai închirieze câteva camere alături, deoarece noi credem că va avea clienţi buluc.
Ridicat în trei ani
Despre ridicarea la Iaşi a unui nou Palat al Justiţiei se vorbeşte de prin 2001. De la vorbă până la faptă au trecut însă vreo 10 ani, astfel că lucrările la noul sediu au început efectiv în toamna anului 2011. Locul ales a fost tăpşanul din Tg. Cucu. La trei ani de la debut, construcţia a fost finalizată. Noul imobil are o suprafaţă de peste 10.000 de metri pătraţi, cu 14 săli de judecată. Investiţia a fost realizată de SC Kranz Eurocenter SRL Bucureşti şi SC Conarg Construct SRL Piteşti. Valoarea totală se ridică la aproximativ 10 milioane de euro.