In intersectiile din Romania a aparut un nou semn de circulatie: triunghiul rosu cu bulina neagra. Pana acum, a fost amplasat in Bucuresti, in zone unde au loc frecvent accidente de circulatie.
Dar noul semn nu este de ajuns, spun soferii, care le cer autoritatilor sa rezolve mai degraba problemele din intersectii. Nu putine sunt locurile unde vegetatia, constructiile sau infrastructura reduc vizibilitatea.
Triunghiul rosu cu bulina neagra a fost introdus in Codul Rutier dupa modelul mai multor tari europene. Semnul va fi amplasat in zonele considerate cu risc. Adica acele locuri unde se produc accidentari dese, unele dintre ele foarte grave, cu victime. In Bucuresti, de pilda, exista cel putin 33 astfel de zone.
Semnul care ii avertizeaza pe soferi ca exista un risc crescut de accidente a fost amplasat si la intersectia dintre bulevardul Dacia cu strada Polona. In primele 7 luni ale acestui an, aici au avut loc 16 accidente, soldate cu 27 de victime. Tot aici si-a pierdut viata si Teo Peter. Soferii sustin ca aici vegetatia acopera indicatoarele, iar cladirile construite foarte aproape de intersectie ingusteaza campul vizual.
Aceeasi problema o intalnim si pe strada Mihai Eminescu. Desi ar trebui sa fie vizibile, unele semne sunt ascunse in spatele obstacolelor.
Carmen Dinca, purtator de cuvant Administratia Strazilor: „Noi nu avem nici atributiile, nici utilajele necesare pentru taierea acestor crengi. Administratia Strazilor Bucuresti are rolul de a sesiza administratia de sector, care este obligata sa taie crengile copacilor care ingreuneaza vizibilitatea.”
Pentru inceput, autoritatile din intreaga tara vor amplasa peste 40 de panouri pe drumurile nationale care au zone devenite adevarate capcane ale mortii.
Noua morti si zece raniti, in zece accidente – acesta este bilantul cutremurator al victimelor din „curba mortii”, asa cum este numita o curba din dealul Feleacului, din Cluj. Unul dintre accidente a avut loc chiar in urma cu trei zile.
Cele 40 de panouri vor fi amplasate in special pe DN7, intre Bucuresti si Nadlac si pe DN1, in judetul Sibiu.
Sursa: stirileprotv