În afară de cele câteva clădiri simbol, Iaşul nu are foarte mare atractivitate pentru turişti. Dar legendele locului sunt seducătoare, nu le-am putea oare valorifica?

Când e vorba de ce căi poate alege Iașul pentru dezvoltare, două-trei cuvinte îi trec imediat prin minte vorbitorului: universități, istorie, cultură. În traducere liberă, forță de muncă bine pregătită și ieftină și turism. Cultural, evident. Lăsăm universitățile deoparte, că am mai vorbit de ele, iar dacă vine vreun investitor cu gândul să facă o fabrică în care să folosească absolvenți ieșeni, noi avem oricând pâinea, sarea și țuica pregătite. Hai să vedem cum stăm cu turismul. Avem ce vinde, ca să atragem mai mulți decât cei vreo 185.000 de turiști care ne-au vizitat anul trecut? Și-apoi, de care turism? Că și ăsta poate fi de “n” feluri.

Turism al evenimentelor?
Putem avea, de exemplu, un turism al evenimentelor, cum visează unii din vorbitori. Conferințe, întâlniri la vârf, summit-uri și tot soiul de alte chestii dintr-astea. Capacitate de cazare avem și nu prea: 3.347 de locuri în tot ce înseamnă hoteluri, pensiuni, moteluri, vile turistice și alte structuri de profil. N-am putea găzdui un summit NATO în veci, amin, chiar dacă toți cei peste 3.000 de oficiali care au mers la București la summit-ul din 2008 ar veni doar cu nevestele, fără SPP-iști. Săli de ședință avem și nu tocmai. Câteva, și alea cu o capacitate limitată, în orice caz nimic de o anvergură internațională serioasă. Și chiar de-am avea și cazare, și loc de întâlnire, cu ce-i aduci la Iași? Bietul nostru Aeroport n-ar face față nici dacă băieții din turnul de control și cei de pe pistă ar fi genii în dirijarea și parcarea avioanelor. Nici după extinderea la care se lucrează acum, aerogara noastră n-o să fie mai mult decât una regională, oricât ne-am bate noi cu cărămida în piept că avem aeroport internațional. Asta e. Bun, și-atunci, pe ce fel de turism ne-am putea axa? Trecem peste ăla în care este expertă Thailanda, oricât de frumoase ar fi moldovencele noastre.

Care-ar fi şpilul?
Unele orașe și regiuni se vând singure. Ai spus Atena, vezi temple antice. Spui Sardinia, simți gustul brânzei lor celebre cu viermi. Spui Champagne, te și gândești la o frapieră rece și o companie feminină plăcută. Ce poți gândi spunând Iași? Partea proastă este că noi vorbim de zeci de ani de turism la Iași, dar nu s-a apucat nimeni de o analiză serioasă și de o treabă ca lumea pe tema asta.

Două nopţi de turist
Partea și mai proastă este că, deși avem 600 de ani de istorie în spate, n-a mai rămas mare lucru din ea. N-avem nicăieri în Iași o casă ori conac mai vechi de 200 de ani, darămite un castel bântuit de fantome. Ce ruine mai există prin județ, cum e conacul de la Ceplenița sau cel al lui Delavrancea de la Lungani, au ajuns așa doar grație localnicilor, care au furat cât au putut. Din 1977, Iașul nu mai are un centru vechi. Ce nu s-a dărâmat la cutremur a fost ras pe urmă, în ”sistematizarea” orașului. În fața Sibiului sau Sighișoarei n-avem nicio șansă. Ștefan cel Mare a clădit doar o mănăstire în județul nostru, la Dobrovăț, iar aia săraca nu e nici pe departe la fel de spectaculoasă ca cele din Bucovina. Avem un muzeu al Vinului la Hârlău, dar afară de Cotnari n-avem nicio podgorie veche, deci nici măcar pe un turism al vinului nu putem marșa, cum încearcă Vrancea. Pe scurt, n-avem, cu tot cu Trei Ierarhi, Golia și Palatul Culturii, suficiente obiective de văzut și vizitat încât să ținem turistul mai mult de două zile. De altfel, cei 185.000 de turiști care au trecut prin județ în 2012 au stat în total 365.700 de nopți, adică în medie două nopți de om, ceea ce spune multe.

Avem poveşti
Bun, destul cu poveștile cunoscute. Știm ce n-avem, dar ce avem, la urma urmei? Păi, tocmai asta: povești cât încape, iar farmecul unui loc stă tocmai în povești. Iar astea chiar se vând. Am avut ocazia să o facem pe-a ghidul pentru nevasta străină a unui prieten. Copou, turnul Goliei, Trei Ierarhi etc. Cel mai mare succes l-a avut în ochii ei teiul lui Eminescu. Nu pentru scorburi, ci pentru povestea poetului și a amantei sale, care a captivat-o. Când l-am băgat în ecuație și pe Caragiale, concurentul lui nea Mihai la inima Veronicăi, fata aproape nu mai sfârșea cu întrebările. Și a uimit-o peste măsură că nu i-am putut arăta banca pe care o fi stat Eminescu și Micle sub florile-argintii de tei. În Corint există, pe malul mării, un grup statuar reprezentându-l pe Diogene lângă butoiul lui, certându-l pe Alexandru Macedon că îi stă în calea soarelui. Că pe vremea lui Diogene nu existau butoaie, nu contează. Grecul îți taie bilet și să faci poze cu un bolovan pe care cică a stat cândva Aristotel.

Ghiveci călugăresc cu vin popesc
Știți de ce se cheamă Podu Roș așa, nu? Acolo se tăiau capetele condamnaților, la bariera de atunci a orașului. Cât e să pui o tablă pe care să scrie asta? Face japonezul poză cu ea, pe urmă îl duci prin Manta Roșie și îi spui că zona poartă numele ăsta de la mantia roșie pe care o purta ultimul călău al Iașului, Gavrilă Buzatu și care stătea acolo. În spate la Dedeman, îi arăți casa călăului (foto sus). Cum a ajuns din casa boierului Alexandru Moruzzi, casă de călău nu știm, dar trebuie să existe o poveste și cu asta. Face japonezul poze și acolo, cumpără o ilustrată cu chipul lui Buzatu, timp în care îi spui că după ce a ieșit la pensie, Buzatu s-a călugărit. Ocazie cu care îl urci în mașină și îl duci la mănăstirea Hadâmbu, la un borș de fasole și un ghiveci călugăresc cu vin popesc. Bine, Buzatu s-a călugărit la Secu, nu la Hadâmbu, dar ce contează? Mai ales că poți încropi o poveste și din numele mănăstirii. Pentru cine nu știe, hadâmb înseamnă eunuc. Ei, ce ziceți? Nu se vinde o așa poveste? Mai ales că e 90% reală?

Sute de legende
Iar Iașul are sute de legende și povești dintr-astea, iar din fiecare poți face un traseu turistic. Îi arăți japonezului crucea lui Ferenz și îi explici că sub dâmb sunt îngropați niște austrieci, îl plimbi printr-o hrubă pe unde ar fi fugit Mihail Racoviță din mănăstirea Cetățuia și a mai ieșit de un traseu turistic. Mai faci unul din crâșmele în care au băut Eminescu și Creangă, chit că nu mai există. Etc. Etc. Etc. Ce-ar fi să vindem povești?