O fostă sportivă, declaraţii incendiare

Lumea sportului şi nu numai ea a rămas cu gura căscată după ce o sportivă cu forme apetisante a decis să-şi recunoască dependenţa de sex.
su-7
„Am fost mereu dependentă de sex, iar pentru mine dorinţa de a fi cea mai bună pe pistă s-a transformat în dorinţa de a fi cea mai bună în pat”, a declarat Suzy Favor Hamilton, o atletă americancă, participantă la trei ediţii ale Jocurilor Olimpice.

Ea a şocat mai departe: „M-am prostituat şi în timpul Jocurilor Olimpice de la Sydney, din 2000”. Suzy, care a devenit escotă în Las Vegas, sub numele de Kelly Lundy, câştiga peste 500 de dolari pe oră şi ajunsese să aibă chiar şi 5 clienţi pe zi. „Într-o zi am alergat un semi maraton într-un oraş, apoi am luat avionul şi am avut cinci contacte cu cinci parteneri diferiţi”, a mai mărturisit fosta sportivă, acum în vârstă de 47 de ani.
Cauza acestui comportament deviant a fost instabilitatea ei psihica accentuată. „Am încercat şi droguri, şi alcool şi jocuri de noroc, dar am ales sexul pentru că asta mi-a plăcut cel mai mult”, s-a destăinuit ea. Suzy a terminat cu prostituţia şi a lansat carteaq „Fast Girl” în care îşi povesteşte această viaţă ascunsă.

Sursa:one.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *