Dacă m-ar întreba cineva care cred că e cel mai tare politician din Iaşi aş spune, fără să ezit: Relu Fenechiu. Are şi vârsta potrivită pentru a face politică la nivel înalt, îl ajută cumva şi mecla care dă binişor în posterele cu caracter electoral. E un bandit politic şi un artist al sforăriilor de culise cum rar mi-a fost dat să văd şi, credeţi-mă, am văzut destui din ’91 încoace. Apoi văd că exerciţiul de parlamentar i-a priit în exprimare, pentru că-şi găseşte cu destulă uşurinţă cuvintele când e invitat să-şi dea cu părerea pe la televizor. Sincer vorbind, din multe puncte de vedere îl văd mai potrivit să ocupe funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Liberal decât pe Crin Antonescu pentru, că spre deosebire de Crin – care şi el vorbeşte frumos pe sticlă, dar începe să-mi fie tot mai antipatic –, nu a predat istorie la şcoală, ci a făcut biznis pe bune. Ştie cu ce se mănâncă o factură, ştie ce-i aia o bancă, ştie cum e să fii strâns cu uşa între a da bani la fisc şi salarii la oameni. Fenechiu e un întreprinzător privat care şi-a câştigat pâinea sau cozonacul, aşa cum ar face-o un liberal sadea.
***
O să vă întrebaţi ce mi-a venit de m-am trezit făcându-i reclamă lui Fenechiu? Un fel de fluturaş, pliat în două, pe care l-am găsit în cutia poştală de acasă în care apare zâmbind alături de Crin Antonescu. Nu mă pot abţine şi, cu un pix negru, îi fac lui Antonescu o mustăcioară din aia scurtă, a la Charlie Chaplin. Ptiu, drace, da’ tare mai seamănă cu Adolf Hitler!
***
Nu ştiu cine-l consiliază pe Fenechiu în materie de imagine, dar sigur nu o face bine, pentru că acel fluturaş găsit de mine, asemeni multora dintre ieşeni, în cutia de poştă, o ia tare pe arătură şi scoate în evidenţă mai degrabă nişte defecte de-ale liberalului ieşean decât calităţi. Momentul când se adresează e prost ales, locaţia dă ca nuca în perete (el e deputat pe un colegiu rural, dar se adresează ieşenilor din urban), iar cel mai prost lucru pe care îl face este acela că-şi exprimă dorinţe, de ca şi cum noi ăştia mulţi şi proşti, care l-am putea vota pentru cine ştie ce funcţie sau mandat, am fi datori să-i mai şi îndeplinim aceste dorinţe. Exemplu: „am demonstrat că sunt un om care doreşte să schimbe lucrurile în bine…”, „vreau şi în continuare să vă aflu problemele şi să încerc să ajung la dumneavoastră pentru a vă asculta păsurile…”. Era mult mai bine să fi scris pe fluturaş: „am demonstrat că sunt un om care schimbă lucrurile în bine”, fără acel „doreşte”. Pentru că una e să doreşti şi cu totul alta e să mai şi poţi… Adică să faci! Gura păcătosului, însă, adevăr grăieşte. Într-adevăr, Relu Fenechiu a tot dorit, asemeni multora, dar nu a făcut nimic. Apoi, cum vine asta, că vrea în continuare să asculte păreri şi că încearcă să asculte păsuri?! Nu mai corect era să le asculte din prima, fără să mai încerce? Dar iarăşi a spus adevărul. Pe Reluţu l-a luat gura pe dinainte, fiindcă ştim cu toţii cât de tare l-au durut în cizma de cauciuc păsurile propriului electorat de la Scânteia, Tomeşti sau Miroslava. Totuşi, a încercat! Faţă de liberalul Varujan Vosganian, unul care nici măcar nu a schiţat vreun gest faţă de proprii alegători, Reluţu măcar a trimis fluturaşi prin poştă.
***
Aşadar, haideţi să ne haidem! Eu sunt Relu, căutaţi-mă şi mă veţi găsi! Speraţi şi din barbă să nu daţi! Băi frate, da’ tare proşti ne mai cred unii…
