Tocmai curăţam nişte cartofi prin bucătărie, când mama soacră o sună pe nevastă-mea: „Mari, vino puţin pe la mine să te uiţi şi tu… Mi-a ieşit o umflătură pe spate şi nu ştiu ce să mă fac cu ea”. „Te doare?”, o întreabă. „Nu cine ştie ce, da’ mă cam incomodează”, aud din celălalt telefon. Las baltă barabulele şi mergem. Odată ajunşi, aruncăm o privire şi… într-adevăr, pe spate, o umflătură cam cât o… nucă. „Bre, da’ abia acuma ne spui?! Hai la spital!”, şi mergem. E în jur de şapte seara, aşa că găsim cumva un loc de parcare şi intrăm la UPU „Spiridon”.
***
Adevărul e că te cam strânge-n spate când ajungi acolo. Multă lume necăjită, care mai de care cu faţa schimonosită de o durere, care pe scaun, care pe targă, care în picioare, fiecare după cum apucă. Sânge, transpiraţie, foială, miros de naşpeală, muci… La triaj o fătucă, deloc amabilă, ne întreabă ce vrem. Apoi cere buletinul, întocmeşte o fişă şi ne punem pe aşteptat. Aşteptăm preţ de o oră şi jumătate, timp în care se perindă mai mulţi, fiecare cu necazul lui. Într-un târziu o cheamă şi intră în cabinetul pentru intervenţii chirurgicale minore. „Aaaa, da’ pentru asta mi-aţi venit aici?!”, se miră doctoriţa, o blondă tunsă scurt, pe care o tot văzusem foindu-se pe holuri. „Da, pentru asta…”, zice soacră-mea, cam verde la faţă după statul printre bolnavii de la UPU. Nu ştie dacă să mai stea, sau să plece, că i s-a făcut rău de la atmosferă. „Hai, dacă tot aţi venit, să vă facem analiză la sânge”, zice doctoriţa. Stăm. Şi stăm… şi mai stăm. Se face zece fără cinci şi vine un asistent sau infirmier cu fişa: „Haideţi cu mine”. Mergem cu el la l-a Chirurgie…
***
Deja îi recunosc pe o parte dintre ei. Au aşteptat ca şi noi, la UPU. Aşteaptă şi aici: o babă-n scaun cu rotile, un tânăr cu prietena, lat pe o banchetă, cu o branulă-nfiptă-n antebraţ, un alt tânăr, rupt în două de o durere în abdomen, încă o tânără cu o problemă similară şi un tip între două vârste, în negru. Toţi au branule, semn că-s cazuri urgente. Intru în vorbă cu ei. Aşa aflu că suntem norocoşi. Baba aşteaptă de la 11 dimineaţa, iar tipul în negru de la trei după-amiază. În cabinet, linişte. Mă uit la panou. Sunt trei medici de gardă: doi doctori şi o doctoriţă. Bag capul pe uşă: o asistentă care aţipise pe un scaun. Aşteaptă şi ea. „Nu vă supăraţi… dar unde-s doctorii?”, întreb. „Au o urgenţă majoră”, îmi răspunde. „Bun, şi cât durează?” „Nu am de unde şti”. Naşpa! Mă uit la ceas. E unu noaptea deja. După vreo trei telefoane cu tata socru care nu înţelege de ce am stat atât la urgenţe (normal, omul e înspăimântat!) apar doi doctori. Intră în cabinet, boscorodesc ceva între ei, apoi unul iese. „Eu nu mai operez nimic azi!” şi pleacă. Ne uităm ca proştii după el. „Cum adică… şi noi ce facem aici?”, întrebăm. „Mai e un doctor, să vă facă el!”. Ciocu’ mic şi ochii… la uşă. Care uşă se deschide şi intră primul pacient. Ăsta, al doilea, e foarte expeditiv. Pe babă o internează, iar pe ceilalţi îi trimite iar la analize. Pe soacră-mea, după ce se uită la gâlmă, o expediază rapid: „Mata’ mergi acasă, că asta se poate opera oricând!”… La trei fără un sfert ieşim pe poarta spitalului: plini de nervi şi cu buba-n spate… da’ cu analiza la sânge făcută!
***
De ce vă povestesc asta? Ca să ştiţi, oameni buni, la ce să vă aşteptaţi dacă, ferească Dumnezeu!, ajungeţi la UPU Spiridon! Or fi având ei personal calificat acolo, dar parcă prea mult aşteaptă bieţii oameni suferinzi pe holuri. Putea soacră-mea să fie văzută de careva şi, dacă într-adevăr era ceva uşor, era corect să o fi trimis acasă, dar nu să aştepte femeia până la două noaptea! Dar ce să mai zic de oamenii rupţi în două de durere, care aşteptau încă de la prânz să-i vadă careva?! Tare mă tem că această şefă de la UPU, Diana Cimpoeşu, o fi ea un foarte bun medic, nu neg, dar cu organizarea sigur e la furat, pentru că UPU Spiridon arată de departe a borcan în care zboară de colo-colo tot felul de muşte fără cap! Daţi-o afară, oameni buni şi puneţi pe altul mai competent! Băi, nea Bârliba, după cum ţi-e cămaşa (necălcată) aşa arată şi serviciile tale medicale de la Spiridon. Du-te, frate, acasă şi nu mai chinui oamenii bolnavi cu incompetenţa ta şi incompetenţii tăi, directorul sulii!
