Știți că acum câteva zile au intrat spaima și mascații în sediul Traiectoriei de Ulițe și Podețe ale Regiunii și ale Națiunii. S-a lăsat cu sigilii puse de procurori pe calculatoare și pe dosare, s-a lăsat cu percheziții prin casele, apartamentele și vilele vechilor și noilor conduceri din mai multe județe ale patriei. În plus, s-au tulburat și niște creiere care au făcut combinații de vreo câțiva ani încoace la nivel național și, implicit, regional, de te doare mintea. Noi vă zicem aici ce nu ați citit din presa zilelor trecute, că am trimis dronele la București și avem recoltă bogată.
Două madame
Deci, serviciile și procurorii stau de ani buni cu ochișorii albaștri și sistemele de interceptare pe câțiva granguri mari cu rădăcini bine înfipte în partidele de dreapta de la noi, dintr-alea două care se termină cu litera „L”. Ce-au filat și îndosariat cercetătorii de la parchet? Una bucată madam Torina Titirezon, megaspecialistă în sisteme de sifonare, care a stat călare pe Traiectoria de la Iași buluc de ani, de prin 2003 încoace, și intrând de bună voie și nesilită de nimeni în fiecare partid aflat la guvernare. Madama a plecat ușor din stânga și s-a înfiletat puternic pe dreapta, unde a și încremenit, politic vobind. Numai că Titirezon era bună pretenară cu altă madamă, pe numele ei Bobrițoiu. Exact, v-ați prins: e nevasta gheneralului major și fostului menestrel liberal de la apărarea țării, trimis în judecată de bestia fără suflet, care e DNA, în dosarul „case pentru ghenerali”.
Combinaţii în trei
Ghenerăleasa Bobrițoiu are firmă de piese auto și de tot felul de utilaje prin sudul țării. Aici intervine al treilea personaj cheie, domnul Berbeceanu, un domn deosebit, cunoscut și ca „Mister Bordură”, fost apropiat al tiranului democrat (sau democratului tiran) care pleacă în câteva zile de la Cotcoceni. Berbeceanu era și el dotat cu firmă de reparat utilaje speciale undeva pe la Craiova. Ăștia-s actorii, iar piesa cu ei sună așa: Titirezon a făcut contract cu firmele lui Bobrițoiu și Berbeceanu ca să repare utilajele de la Traiectoria din Iași când alea se strică. Contractul era beton, adică favorabil numai celor care încasau paralele, iar lăcomia era pe măsură. Banii curgeau gârlă, iar activitatea Traiectoriei era pusă în dificultate din cauza mânerelilor făcute de grangurii ăștia. Aici s-a spart și buboiul, pentru că meseriașii din traiectorie, care chiar fac treabă, au început să cârtească și să-și arate nemulțumirea.
Reparaţii la mişto
De-un par examplu, dacă se strica un utilaj de deszăpezire pe la Suceava, să zicem, el trebuia dus la Craiova ca să fie reparat, în loc să aibă jmecherii lui Berbeceanu și Bobrițoiu niște meseriași sau o secție în nordul Moldovei care să acționeze prompt în prestarea de service auto. În felul ăsta, utilajul era indisponibilizat săptămâni bune, iar când revenea cică era plin de alte defecte. Bătaie de joc, pe de o parte, îmbogățire rapidă, pe de alta. Cam așa stăteau lucrurile în această mega-afacere în care se pare că madam Titirezon era fruntea și creierul, că doar ea făcea plățile. Cel mai probabil spre tripleta asta fantastică țintesc procurorii, mai exact spre vechea conducere a Traiectoriei care a făcut contractul respectiv prejudiciind compania. A, și ca să nu uităm un detaliu important și de ordin local: neosecuristul și pilosul Nutz Reintegratu’ știa de mânerelile lăsate moștenire de Titirezon, dar n-a schimbat nimic, a mers pe burtă în continuare. Bani grei s-au sifonat și în mandatul lui de pilos-șef la traiectorie.