Apropierea de final a legislaturii actuale pare a consemna falimentul financiar al unor parlamentari de Iaşi. Analizând averile consemnate în declaraţiile de rigoare, se poate observa cum, de pildă, aleşii Ionel Agrigoroaei şi Daniel Oajdea au ajuns printre cei mai nevoiaşi dintre membrii legislatului. În timp ce fostul senator UNPR tot mai mişcă ceva pe ici, pe colo, având în proprietate vreo 90.000 de mp de teren, independentul Daniel Oajdea pare a fi ajuns la fundul sacului imobiliar, neavând nici măcar un acoperiş deasupra capului. Conştient că trenul alegerilor din toamnă poate fi ultimul pentru salvarea sa din faliment, Oajdea a încropit o strategie de revenire în forţă în vârful bucatelor de la bufetul parlamentar.
– Nici nu-mi dau seama cum de a trecut şi legislatura asta! Pfii, parcă mai ieri începeam o nouă sesiune parlamentară, aşezat frumos în bancă, cu batistuţa curată şi unghiile tăiate, ca un elev silitor. Dar, din păcate, la câte planuri de premiant mi-am făcut la început, constat că voi rămâne repetent de-a dreptul. Aşa că trebuie să-mi folosesc neuronii şi să găsesc soluţii de ieşire din criză. Bun, să vedem pe ce mă bazez. Am experienţa a opt ani de deputăţie. Plus patru de consiliu local. Cum ar veni, sunt un om politic în toată regula, ce indemnizaţia mea! Cu toate astea, nu mă mai cunoaşte nimeni în târg. Asta e, trebuie să redevin notoriu, ca în vremurile în care făceam furori prin Piaţa Voievozilor. Ce mă leagă de oamenii de acolo? Un cinematograf. Pe care l-am luat de la fraieri. Gândeşte-te, Daniel, ce poţi face ca să redevii popular în cartierul Alexandru cel Bun? Gata, ştiu! Dacă Primăria vrea să facă operă şi filarmonică în celelalte săli de cinema, eu voi face un parlament local în Cinematograful Dacia! De ce să stea lumea şi să parlamenteze pe bănci sau în scara blocului, la şedinţele cu locatarii? Îi chem pe toţi în sala de cinema. Fiecare bloc cu deputatul său. Eu fac listele şi iau câte o sută de lei pentru fiecare candidatură. Apoi, voi negocia dreptul la cuvânt. Trei minute de interpelare gratuite, după care, pentru fiecare minut în plus, aplic o taxă de zece lei. E sala mea, o organizez cum vreau. Da, asta e soluţia! Primul parlament privat din lume! Legislatura să dureze un an, ca să pot roti cât mai mulţi doritori. Cu cât mai mulţi aleşi, cu atât mai multe parale îmi vor intra în cont. Democraţia costă, domnilor. Păi, câţi nu vorbesc la bec în faţa nevestelor, oho! Eu le ofer şansa de a fi bărbaţi. Bărbaţi politici, tată!
