Odată cu frigul au venit şi bolile

Sezonul rece a venit cu paşi repezi şi odată cu acesta şi bolile.

Însă ce patologie umple holurile spitalelor?

,,În primul rând, sunt virozele respiratorii, care se manifestă prin dureri musculare, dureri de cap însoţite sau nu de febră, dureri de gât, secreţii apoase ale nasului şi ochilor. Acestea se tratează cu paracetamol, ibuprofen, fructe şi legume. În al doilea rând, apar durerile de spate, de genunchi, de şold, care pot fi ameliorate cu tratamente locale (antiinflamatorii, masaj şi fizioterapie)”, ne declară doctorul Mihaela V.

Şi, în timp ce farmaciile de tip Plafar îndrumă oamenii către pastile, echinacea, picături şi ceaiuri pentru imunitate, medicul ne recomandă să evităm spaţiile aglomerate, să consumăm fructe şi legume proaspete şi, nu în ultimul rând, să ne vaccinăm antigripal.

Trebuie evitat frigul şi umezeala pe cât se poate, iar gimnastica medicală ar prinde foarte bine.

Potrivit unui comunicat emis de Direcţia de Sănătate Publică Iaşi, numai în ultima săptămână la nivelul judeţului Iaşi s-au înregistrat 7.034 de cazuri de viroze, iar cazurile de pneumonii sunt raportate la 1.602.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *