Nu o să mai plictisim și aici cu noi detalii, interpretări, speculații, șopârle și reacții la „Jaful secolului” petrecut în week-end și soldat cu dispariția din Parcul Copou a busturilor lui Nicolae Gane, Barbu Ștefănescu Delavrancea și Ciprian Porumbescu. Bârfa de Iași v-a explicat deja ce și cum, au scris și alți gazetari mai puțin serioși și informați, unii și-au dat cu părerea și la televizor, iar Internetul e plin de experți… Da, paza lipsește, busturile sunt din bronz, cât să faci vreo 30 de milioane la fier vechi, foamea-i mare – iată rețeta infailibilă prin care, mâine, poimâine, ne putem trezi nu doar fără statui ori bănci prin parcuri, dar chiar fără clădiri istorice sau muzee; ba, la cum arată acoperișul, nici Palatul Culturii nu pare în siguranță…
Vicele Mihai Chirica ne-a explicat destul de clar: după ce că majoritatea milițienilor locali, dacă ar fi testați pe bune, ar avea mari probleme în a trece de examenul de bacalaureat profesional, au mai fost și răriți, bașca deprimați la salariu în urma înțeleptelor „măsuri de relansare economică” ale înțeleptelor guverne Boc. Dincolo de faptul că placa cu „guvernul portocaliu e de vină” începe să cam dea rateuri, argumentul e destul de solid: e cam greu să păzești și copchiii din Alexandru, și babele din Tătărași, și bețivii de la Gară, și tot felul de bocheți, busturi și cocioabe când ai la îndemână doar una bucată milițian local la peste o mie de locuitori. Dar nouă nu argumentul ca atare ne-a rămas în minte, ci o afirmație a vicelui amintit care, luat la nervi, a cuvântat cam așa: „În momentul în care Guvernul Boc ia decizia diminuăriii în mod agresiv a personalului din Poliţia Locală, acum ajungem să ni se fure statuile. Cei din Guvernul Boc să caute statuile acum, noi aveam pază acolo. Au îmbolnăvit naţiunea română. Sunt statui care au trecut războiul şi le-au furat nişte handicapaţi, nişte mizerabili care nu ştiu să fure”.
Trecem peste epitetele cu „handicapații” și „mizerabilii”; nu suntem adepții limbajului vadimisto-becalian, deși trebuie să recunoaștem că, atunci când ne gândim la făptași, nouă ne vin în cap niște cuvinte încă și mai din fundul grădinii… Dar nu putem trece la fel de ușor peste nuanța, zemuind de dispreț superior, legată de indivizii „care nu știu să fure”. Adică, cum, dacă știau să fure, era de înțeles?! Dispariția busturilor devenea scuzabilă? Și, mai ales, ce înseamnă, de fapt, „să știi să furi”?!
În lipsa unor răspunsuri oficiale, poate că unii dintre dumneavoastră veți gândi că pe junele „dom’ primar”, necopt fiind încă, l-a luat gura pe dinainte. Așa o fi, dar noi credem că e un semn de bun augur, chiar premonitoriu, pentru el. Cu ceva vreme înainte, după dezastrul de la prezidențialele din 2009, până și Victor Ponta dăduse drumul la un porumbel cum că „ei (PDL-iștii lui Băsescu) au furat mai mult decât noi”. Și uite unde a ajuns…
Hoțel California