Mândria de a fi român, onoare, demnitate: vorbe fără valoare? Cel puţin aşa consideră majoritatea tinerilor din ziua de azi. Deşi au urmărit cu atenţie întreaga manifestaţie din 29 aprilie, sărbătorirea unor evenimente speciale pentru patrie nu i-a emoţionat până la lacrimi.

O băbuţă stătea timid după un copac, strângând cu putere sacoşa din mâna dreaptă, fiind vizibil “mişcată” de celebrarea Zilei Forţelor Terestre şi a Infanteriei. Dar evenimentul la care a rezonat cel mai mult, a fost discursul ţinut de cel mai în vârstă luptător cu ocazia Zilei Veteranilor de Război. Toate aceste evenimente au fost marcate printr-o ceremonie specială în faţa „Statuii Cavaleristului” din Copou. Cunoscută şi sub denumirile de „Monumentul Eroilor Diviziei a 2-a Cavalerie” sau „Şarja de la Prunaru”, statuia a fost dezvelită pe 29 mai 1927 şi aminteşte de jertfa ostaşilor Regimentului 2 Roşiori în sângeroasa bătălie din primul război mondial. La sfârşitul lui noiembrie 1916, din cei 5000 de ostaşi intraţi în luptă, au rămas în viaţă doar 134.

Îşi iubeşte ţara din… Italia

Dar mai există aceeaşi iubire de neam şi de ţară în prezent? Câţi tineri şi-ar da oare viaţa pentru patrie? Invitaţii speciali la eveniment vorbeau frumos despre adevăratele valori care ar trebui urmate şi mândria de a fi român. Însă, într-un contrast puternic erau politicienii care păreau că au venit doar pentru a-şi face imagine şi poze cu copiii. Cei mici, fiind entuziasmaţi mai mult de eveniment şi de pasul de defilare al infanteriştilor.

Câţiva tineri stăteau pe marginea trotuarului, ascultând Imnul naţional, intonat de Fanfara militară. Despre iubirea şi lupta pentru ţară, dar şi valorile menţionate cu ocazia evenimentului, unul din băieţi se rezumă doar la a spune:

“Îţi răspunde el, eu plec în Italia”.

Puţin încurcaţi în a înţelege aceste noţiuni, unul din ei spune:

“Chiar dacă plec din ţară, tot pe România o iubesc. Da, cred că aş lupta pentru ea. Dacă mi-ar pune cineva o armă în mână nu aş refuza”, spune mai mult cu jumătate de gură, pe când celălalt nu este deloc de acord.

“Nu mai sunt aceleaşi chestii. Atunci era altceva, erau alte mentalităţi. Şi stagiul militar era obligatoriu, iar când izbucnea războiul îţi punea direct puşca în mână şi te trimitea la război. Te duceai chiar dacă nu voiai. Acum nici nu mai sunt războaie pentru care să lupţi. Noi am venit la manifestaţie din dorinţa de a ne destinde şi de a ne relaxa”.

Camarazi până la moarte şi chiar şi după

Cel care a ţinut un discurs despre decăderea României de la Marea Unire până în prezent şi despre actele de eroism înfăptuite de ostaşii români în cele două războaie mondiale, a fost generalul în retragere, Constantin Bucos. Bătrânul veteran a luptat în cel de-al Doilea Război Mondial iar acum se bucură pentru că încă îşi mai întâlneşte camarazii de atunci. Ca Preşedinte de Filială a Asociaţiei Veteranilor de Război din Iaşi, generalul se întâlneşte regulat în şedinţe de asociaţie la Casa Armatei, cu ceilalţi camarazi:

“Cel mai tânăr are 83 de ani. Acum 10 ani, eram 120, acum… ne adunăm cel mult 50”.

Într-o vreme în care mulţi cetăţeni consideră că este o ruşine să fii român, evenimente de acest gen nu mai reuşesc decât în mică măsură să sensibilizeze pe nimeni. Copiii sunt printre puţinii care se mai bucură de aceste acţiuni, inedite şi, poate, interesante, pentru ei.

Însă doar talentatul Adrian Ţuţu, „Eminem al României”, mai are curajul să strige în gura mare: sunt român, deci pot! Dacă nu şi nu, atunci să ascultăm de Moromeţii: „România trezeşte-te!”.