Procurorii nu se liniştesc în privinţa avocatului Mişu Vlasov şi-i găsesc acestuia noi capete de acuzare. Săptămâna asta, DNA a instrumentat un nou caz de corupţie în care ar fi implicat fostul şef al CCIR. Se pare că Vlasov îşi obliga angajaţii să-i umple conturile propriului cabinet de avocatură, un fel de taxă de şmecher reţinută direct de pe statele de plată. Ce nu ştiu procurorii DNA e că, chiar şi în papucii de casă ai arestului la domiciliul, conu’ Mişu ţine o evidenţă strictă a „sponsorizărilor” care-i fac traiul mai lejer. „Bârfa de Iaşi” a pus mâna pe registru şi a găsit lucruri interesante.

„- Paznicul de la poartă începe să mă calce pe nervi. A rămas în urmă cu plata lecţiilor de table. I-am spus clar: ca să fii tablagiu cu două stele, te costă 100 de lei două ore de curs pe zi, timp de o săptămână. Mi-a dat doar 50 de lei, spunând că îi e de-ajuns o stea. I-am zis: „Băi, fraiere, până şi-o cambuză de hostel mizerabil are cel puţin două stele”. Acum stă chitit în gheretă şi joacă solitaire pe tabletă. Aşa-i trebuie, neam de subofiţer!

– Bote mai are să-mi dea vreo 7.000 de euroi, încă de pe vremea când Victor Slav prezenta vremea şi nu se cuplase cu Drăguşanca. L-am sunat şi mi-a promis că mi-i dă în rate. Cică, pentru el, ăştia-s un fleac, bani de buzunar. Ieri am primit primul colet, cu o pereche de chiloţi by Cătălin Botezatu având o bancnotă de 10 euro băgată-n şliţ. Am păstrat bănuţul, iar chiloţii i-am dat de pomană paznicului. Altfel joci solitaire în nopţile lungi de toamnă simţind mătasea lui Bote sub curea!

– Am sunat-o pe Magda Ţepoi să văd ce mai face, cum mai e pe la Bruxelles şi, mai ales, să o întreb când îmi trimite restul de onorariu pentru procesul în care am scos-o din belea. Trebuie să recunosc că e paradoxal să lucrezi la Bruxelles şi să fii condamnată cu suspendare pentru ţeapă cu fonduri europene. Uneori, îmi dau seama cât de genial sunt, dar asta doar până când pierd şapte mâini la rând la tabinet. Oricum, Magda m-a asigurat că îmi va trimite datoria de o mie de euro. Deocamdată, am primit o statuetă cu băiatul ăla care face pipi pe la Bruxelles. I-am dat-o paznicului care, auzind că aia e mascota ditamai capitalei Belgiei, mi-a zis că el poate fi lejer mascota bufetului gării. Mda, neam de subofiţer, cum am mai spus!

– Ingrid are să-mi dea o sută de lei pe care i-am împrumutat-o să-şi ia o sticlă de botox. I-am zis că e prea scump ăla la trei sferturi, dar n-a vrut să mă asculte. Cică-i franţuzesc, de fiţe, chestii. Acum îi arde buza să-şi ia o navetă. Paznicul mi-a promis că mă ajută şi mi-a adus praf de copt. Cică umflă şi ăla, ca botoxul. Neam de subofiţer, nene!”