Doi distinşi membri ai mediului academic ieşean, senatorul UNPR Marin Burlea şi senatorul PNL Dumitru Oprea, par a fi cei mai discreţi candidaţi la alegerile locale din acest an. Ambii au fost propuşi pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean, dar niciunul dintre ei nu dă semne că şi-ar dori o mediatizare pe măsura dregătoriilor la care aspiră. E posibil ca nici ei să nu fie foarte convinşi de faptul că, în circa o lună, va trebui să ia oraşul şi judeţul la pas pentru a strânge voturi. Deocamdată, cei doi s-au întâlnit întâmplător în sala de lectură a unei biblioteci, purtând o discuţie amiabilă.
Marin Burlea: Ce onoare, domnu’ senator, poftiţi, vă rog, luaţi loc lângă mine.
Dumitru Oprea: Vai, dar onoarea e de partea mea! Vă mulţumesc pentru locul oferit, bine ar fi să fiţi atât de amabil şi pe 5 iunie.
Eh, să nu ne întindem mai mult decât ne permit sondajele. Mă scuzaţi, cred că mi-a sosit comanda. Iată, un splendid Manual de diagnostic diferenţial, făcut de master cheful Paul Paulman, şi, ca desert, pour la bonne bouche, o ediţie light dintr-un compendiu Harrison.
Dom’ profesor, mi-aţi făcut poftă, zău aşa. Băiete, adu-mi şi mie un un volum din Bazele contabilităţii, dar să fie aşa, mai în sânge de studentă, iar ca garnitură un plan de conturi general. Ca desert, aş vrea ceva uşor, o contabilitate în partidă simplă, dar fără audit, că sunt la regim.
Aha, foarte bine, înseamnă că doriţi să fiţi în formă pentru cursa electorală.
Ei, a cam trecut vremea când eram un adevărat atlet al politicii. Păi, cu vreo zece ani în urmă, alergam de unul singur şi ieşeam pe locul doi, într-atât de valoros eram. Dumneavoastră urmaţi vreun program special de antrenament?
Stimate domnule, nu neapărat. Nu sunt un susţinător al dietelor speciale. Ideea e că trebuie să mănânci cât mai sănătos. Noroc că, în politică, cei care se mănâncă între ei nu se pot înghiţi. Altfel, s-ar umple de toxine şi nu ne-ar ajunge tot Colon Helpul din lume pentru a face curăţenie.
Dar nu-i adevărat! Veţi vedea că, dacă voi ajunge preşedinte al Consiliului Judeţean, voi lupta contra corupţiei, voi crea un mediu aseptic, în care nu va ma exista urmă de murdărie politică, voi…
Dom’ profesor, de ce vreţi să-mi stricaţi siesta? Şi-aşa am impresia că Harrisonul ăsta n-a fost prea proaspăt, posibil să fi nimerit o ediţie mai veche. Mai bine schimbăm biblioteca. Haideţi la cafeneaua de peste drum, cică s-au băgat halbe de bere rece compensată.