Pe vremuri, primele spitale înființate pe la noi se chemau bolnițe, iar cea mai veche din Iași era bolnița Sf. Spiridon. Nu degeaba se chema bolniță. Aici veneai să bolești, nu să te însănătoșești, și funcționa ca un fel de preventoriu. Stăteai la Sf. Spiridon să nu dai holera și la alții. Altfel, cum ți-era norocul. Dacă aveai baftă, scăpai, dacă nu, îți făceai fericiți moștenitorii. Tratamentul standard consta în rugăciuni. Culmea, la vremea aia puteam zice că suntem europeni, că și la alții era la fel. Și francezii, ospitalieri, te cazau în spital cu nădejdea că te-ai vindeca tu cumva, dacă nu cumva sfântul Petru aprecia că ai fi mai util la înălțat osanale în Rai.
Trăim în Evul Mediu
De ce am început povestea din secolele XVII-XVIII? Pentru că uneori avem senzația că trăim în Evul Mediu, cel puțin când vine vorba de unele dispensare cu pretenții de spital. Da, vă gândiți la ce ne gândim și noi, la copilul care a murit nenăscut deunăzi, la maternitatea ”Elena Doamna”. Întrebări în cazul acesta sunt o mie și una, plecând de la deja celebra dacă era sau nu era doctorița de gardă în spital, iar dacă era, unde a fost toată noaptea, până la cum poți să susții că este ”vina” femeii, că avea diabet gestațional, câtă vreme n-ai băgat-o în operație în primele cinci minute de la sosire. Nu suntem nici medici, nici procurori, așa că așteptăm să vedem cum și-or face treaba ”organele abilitate”, plecând de la întrebările medicale. Noi avem câteva nelămuriri, din afara actului strict medical.
La mila lui Vodă
De ce naiba trebuie să vină oamenii Ministerului Sănătății să facă lumină într-un caz de acuză de culpă medicală? De când se știe, românului tot în Vodă îi este nădejdea, că se cheamă președinte, rege, ministru sau prefect. Dar dacă e Vodă în concediu? N-ar trebui ca niște roți neutre să înceapă imediat să se învârtă într-o astfel de situație, fără să trebuiască să le învârtă Vodă?
De ce nu există un Colegiu al Pacienților? Că ne-am lămurit cu onor Colegiul Medicilor, pentru care expresia ”retragerea dreptului de liberă practică” este adevărată blasfemie. N-am prea auzit acest colegiu să spună că a fost vina medicului în moartea sau mutilarea unui pacient. Până și la celebrul caz Ciomu, Colegiul s-a scărpinat după ceafă mult și bine până să admită că există și medici incompetenți, cum există și mecanici auto care au trecut prin școala profesională ca gâsca prin apă. În alte părți, la prima acuzație ești suspendat. Nu te dă afară până nu e clar ce-a fost, dar nici nu te atingi de alți pacienți. Cu reducerea corespunzătoare a salariului.
Nimeni nu plăteşte
Cum e posibil ca într-un spital să nu treacă un an măcar fără un scandal legat de culpă medicală și să nu se întâmple nimic? Nu tu director dat afară, nu tu demisie de onoare, nu tu explicații, nu tu nimic. Adică un prefect bea un pahar, se urcă la volan, intră altul în el, nu există răniți, iar prefectul demisionează în 48 de ore. Un copil moare în burta maică-sii, iar directorul medical face raportul ultimelor ore din viața pruncului, de parcă ar comenta un meci de fotbal. Am ajuns ca ziariști să spunem”Io-te, bre, că au trecut șase luni și n-a murit nimeni la Elena Doamna. Hai să trecem pe-acolo, că statistic vorbind, zilele astea ar trebui să apară un prunc mort în pântece sau o mamă moartă pe masa de operație”. Și zău dacă ni se pare normal.
Ultimele scandaluri de la “Elena Doamna”:
- 23 martie 2014. Monica Neamțu (19 ani) a fost operată la Elena Doamna pentru că fusese diagnosticată cu o sarcină extrauterină. Operația a fost un eșec, fiind urmată de alte patru operații la Sf. Spiridon, pentru a fi salvată. A rămas cu sechele fizice, urmând să fie supusă unei noi operații, în octombrie.
- 17 ianuarie 2013: Carmen Obadă (37 de ani) intră în șoc hemoragic și apoi în comă, în urma nașterii. Deși copilul avea 4,2 kg, femeii nu i s-a făcut cezariană, rudele afirmând că a fost lăsată să nască natural pentru că nu au avut bani să plătească operația. După o lună de comă, femeia a murit la Sf. Spiridon.
- 29 octombrie 2011. O tânără de 30 de ani a fost internată la ”Elena Doamna”, cu o hemoragie puternică, recomandându-se avortul terapeutic. După operație, i s-a făcut un al doilea chiuretaj, întrucât ar fi rămas resturi ale fătului în uter. O a treia operație a fost făcută pe 4 noiembrie, pacienta reclamând că prezintă în continuare simptome de sarcină.
- 16 februarie 2010. Daniela Badii (40 de ani) a intrat în comă, după o anestezie nereușită, ea urmând să fie operată de fibrom uterin. Procedurile de anesteziere au durat prea mult, creierul nefiind oxigenat. Pacienta a murit ulterior, medicii de la ”Elena Doamna” invocând faptul că gâtul femeii era prea scurt, obez, iar Badii ar fi avut hipotiroidie, pentru a explica eșecul procedurii de anesteziere.