Mare dihonie a intrat între aceia care văd intrigi la tot pasul şi ceţuri vineţii de duşmănie între useliştii ieşeni. Suflând şi ei în trâmbiţele firave şi dezacordate în care mai pot, pedeliştii ieşeni şi-au dresat lătrăii de prin ungherele Internetului să spună că alocarea a cinci milioane de euro pentru finalizarea lucrărilor de la Palatul Culturii e ditamai leoazba dată în pometele lui Adomniţei şi ricoşată în dinţii lui Nichita. Vezi dragă Doamne, cică banii ăştia sunt semnul clar că Palatul e mai important decât aeroportul, fiindcă o eventuală surpare a vreunui turn strică obrazul conului Iulică, apropitar de Palas.

Ca de obicei, adevărul e cu totul altul şi nu cel plăsmuit în faţa unei săniuţe şi a unei ţigări produse la Chişinău, că deh, vremurile când presa băsistă bea whisky de ăla cu praf şi fără etichetă s-au dus demult. Banii pentru Palat vin fiindcă sunt cu mult mai puţini decât cei pentru pistă, fiindcă tocmai lucrările de drenaj de sub Palas creează posibilitatea stabilizării definitive a malului. Ne permitem să aducem aminte onorabililor noştri cititori dar şi confraţilor mai puţin ştiutori de carte, că arhitectul Palatului Culturii s-a sinucis la un an după terminarea construcţiei, tocmai fiindcă era convins că măgăoaia e pe cale s-o ia la vale. Culmea e că, după aproape o sută de ani, abia acum am fost în stare să stabilizăm versantul.

Dar nu asta e şopârla din jurul alocării banilor de la Palat. Se zice că întâia croitoreasă a urbei nu s-a împăcat încă cu faptul că consortul (au! o cacofonie!) ei nu a construit pe locul Palas un tobogan cu apă şi de aceea îşi caută vechii prieteni presari cu care a colaborat pe vremea când vroia să-l facă primar pe dom’ Mitică Oprea. Asta mai ales că eforturile de demolare pe calea justiţiei a Palas-ului au eşuat definitiv. Şi dacă vorba aia nu i-a ieşit cu Palas-ul, măcar să dărâme din vorbe Palatul Culturii.