Palavragiul de la SANITAS

Viorel Tanase

Viorel Tanase

Pe Viorel Tănase, liderul sindical de la SANITAS, îl cam ia gura pe dinainte. Zilele trecute, se plângea presei locale că este deja a 3-a lună consecutivă de când personalul sanitar a primit mai târziu salariul şi că primeşte telefoane cu privire la leafa întârziată. Dar uite că lucrurile nu stau chiar aşa: „este prima dată când salariul nu ne-a intrat pe data de 15 pe card, dar am fost anunţaţi că în această seară, pe 16, vom primi banii”, spune un membru sindical, care a ţinut să-şi păstreze anonimatul. „Tănase vorbeşte mult, dar chiar să vrea nu cred că ar fi în stare să facă mare lucru pentru noi. Înainte aveam 13 milioane salariu, dar acum mi-a scăzut cu 2 milioane. Am rămas cu 11 milioane şi ne luptăm să nu ne ia şi bonurile de masă. Ce face Tănase pentru noi? Nu ştiu, întrebaţi-l pe Tănase, că noi încă nu am aflat mare lucru”, ne spune supărată o asistentă de la „Sf. Spiridon”.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *