În timp ce atacurile împotriva şefului Raed Arafat se manifestă tot mai des, Diana Cimpoeşu, echivalentul ieşean al fondatorului SMURD, îşi păstrează nealterată buna imagine în mediul medical. Deşi Tudor Ciuhodaru, medicul de stand up al televiziunilor de ştiri, îi poartă sâmbetele, Diana Cimpoeşu a reuşit să-şi menţină o bună imagine printre ieşeni. Să vedem însă ce se întâmplă în spatele agitatei vieţi de medic SMURD, citind câteva fragmente din jurnalul Dianei Cimpoeşu.

• Nu prea îmi place denumirea de „paramedici” cu care mai suntem etichetaţi noi, cei de la SMURD. Nu de alta, dar lasă loc pentru tot felul de ironii, cum că am fi cine ştie ce paranormali. Ba, dacă ar fi după Ciuho, am fi vreo specie de paraziţi care se hrănesc cu sângele financiar al statului. Sau nişte parameci care se scaldă în apele călduţe ale bugetarilor.
• Şi pentru că tot sunt la capitolul nemulţumiri, dar mai ales pentru că, totuşi, sunt femeie, nici uniforma SMURD nu prea mă încântă. Prea roşie şi fosforescentă, uneori ne confundă lumea cu nişte vidanjori sau diverşi muncitori de la CFR, lucru care, fie vorba între noi, nu e tocmai plăcut. Aş iniţia un nou model de uniformă, eventual aş face un sondaj public, cam cum s-au ales hainele pentru vatmanii RATP. De pildă, la uniforma de vară, aş propune ca femeile să poarte un deux piece elegant, cu o eşarfă fină, evident mătase. Parcă şi bolnavul altfel se înseninează când vede aplecat asupra lui un decolteu prietenos şi catifelat la privire. Plus un parfum mirobolant care să aibă efectul unei supradoze de cloroform. Pe bărbaţi i-aş vedea într-un gen de salopetă precum poartă mascotele de la Dedeman sau Leroy Merlin, şi care să poarte la centură sculele de descarcerare precum foarfecele de grădinărit. Astfel umanizaţi, sunt convinsă că vom fi şi noi mai puţin stresaţi şi mai bine primiţi de public.
• Apropo de buna primire din partea populaţiei, ieri am avut o urgenţă într-o zonă defavorizată a judeţului, dacă pot spune aşa. Evident, a trebuit să fim însoţiţi de o trupă de jandarmi, ca să putem băga seringele acolo unde era nevoie de ele. Pacienţii s-au dovedit a fi recalcitranţi, mai ales că erau suspecţi de o intoxicaţie alcoolică şi făceau tot posibilul să ne demonstreze justeţea diagnosticului. Până la urmă, am reuşit să-i imobilizez pe doi dintre ei, păcălindu-i că în perfuzie e ţuică de prună.