Pamflet: Europarlamentarul Diaconu, peţit de eurocandidaţii de la Iaşi

Vedeta alegerilor europarlamentare din 25 mai a fost, fără îndoială, actorul Mircea Diaconu, candidat independent pentru Bruxelles. Diaconu a obţinut aproape 7% din voturile românilor, procent care reprezintă, statistic, două mandate de europarlamentar. Cu alte cuvinte, cineastul face cât doi politicieni şi ar fi putut, la o adică, să-şi ia la Bruxelles machiorul sau sufleurul de la teatru. Aflând că Mircea Diaconu are un loc liber la fereastra trenului spre Parlamentul European, candidaţii ieşeni ai PDL, PNL şi FC l-au sunat şi au încercat să-l convingă pe actor că ei ar fi perechea potrivită pentru un duet pe scena politică de la Bruxelles.

Andrei Muraru (PNL): Maestre, stimabile, onorabile, virtuozule domn Mircea Diaconu, vă deranjez de la Iaşi, Andrei Muraru mă numesc.
Mircea Diaconu: Bună ziua, domnule Muraru, vă ascult.

Domnu’ Diaconu, am înţeles că mai aveţi loc de un europarlamentar la Bruxelles. Cred că de mine aveţi nevoie. Sunt istoric, am fost director la IICCR.
Pardon? Staţi, vă aud prost, cârâie ceva în telefon.

Nu, nu, eu vă aud foarte bine. Cârâitul e de la I I Câ Câ Rî. Mă scuzaţi, n-am dicţia dumneavoastră, maestre. Ce spuneţi, vă gândiţi la propunerea mea?
Dom’le, nu ştiu. De ce aş avea nevoie de un istoric?

Istoria are nevoie de dumneavoastră, maestre! Alo, aţi închis? Nu-i nimic, istoria se repetă, aşa că vă mai sun şi mâine seară.

 

Adriana Radu (FC): Alo, distinsul, carismaticul, alain delonul nostru, actorul Mircea Diaconu?
Mircea Diaconu: Da, doamnă, eu sunt.

Adriana Radu, de la Iaşi vă sun. Sunt profesoară de istorie şi…
O clipă. E o farsă, cumva? Mai înainte m-a sunat alt istoric de la Iaşi, unul, Andrei Muraru.

Ah, îl ştiu, un impostor liberal! Sper că nu i-aţi dat atenţie!
În fine, ce doriţi?

Ah, ce doresc?! Pe tine te doresc, Mircea! Mircea, dragostea mea!
Doamnă, vă rog frumos…

Te vreau, Mircea! Ia-mă, ia-mă cu tine! Fii Bismarckul meu, Napoleonul meu, Cezarul meu! Eu voi fi varza ta de Bruxelles, pe care o vei…Alo! Nu mai ai semnal, scumpule?

 

Cătălin Moroşanu (PDL): Alo, domnu’ Diaconu? Moartea la telefon.
Mircea Diaconu: Aoleu, deja?

Nu, stai blând, moşule. Sunt Moroşanu, Moartea din Carpaţi. Ţi-a plăcut gluma mea, ia zi?
Da, bineînţeles.

Normal, moşule. Ia zi, te duci la Bruxelles, ai?
Da, aşa au vrut cetăţenii. M-au declarat învingător la puncte, ca să zic aşa.

Ete na, ştii şi matale ce-s alea puncte. Păi asta e victorie? Bre, în ring ori i-o tragi în barbă, ori pleci acasă, mă-nţelegi? Knock out, frate, altfel nu se discută.
Mă rog, fiecare cu scena lui. Pardon, cu ringul lui.

Ia zi, n-ai nevoie de un om tare la Bruxelles? Dau bine şi cu dreapta, şi cu stânga, n-am treabă cu doctrinele. Ce zici, mă bagi în schemă? Alo, te-ai cotit?  

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *