Abia înfiinţata filiala ieşeană a Partidului Mişcarea Populară are, deja, al treilea preşedinte. Astfel, ieri, în fruntea filialei judeţene a fost numită Camelia Bogdănici, deputat, recent transferată de la PDL. Mutarea are şi un coeficient important de surpriză dacă ţinem cont că până ieri şef al organizaţiei a fost Gabriel Grigore (fost viceprimar, fost membru PDL şi el) care la rândul său l-a succedat în funcţie, tot de curând, pe Dan Constantin Mâţă (care a condus doar câteva luni filiala şi care venise de la Noua Republică. Aşadar, fotoliul de lider al PMP Iaşi e foarte instabil, filiala aflându-se deja la al treilea şef. Lui Gabriel Grigore i s-a dat totuşi o altă funcţie, chipurile tot de conducere, cea de secretar general al filialei. Păstrat deocamdată pe poziţie e Marian Berdan, proprietarul Electra, care a rămas preşedinte peste organizaţia municipală a PMP.
Ca o concluzie, că şi-aşa abia s-a încheiat olimpiada de la Soci, băieţii ăştia de la Mişcarea Populară din Iaşi schimbă liniile mai ceva ca la hochei. C-o aşa strategie, la alegeri, Dumnezeu cu mila.