Prinşi în vâltoarea iarmarocului Iaşului am fost cât pe ce să ratăm un eveniment de maxim angajament: Ziua internaţională a femeilor din mediul rural, o sărbătoare consfinţită de ONU! Da, da, nu ridicaţi din sprânceană şi nu pufniţi în râs! Şi bravo lor că s-au gândit şi la femeile satului!

Ideea celebrării, în fiecare an, a unei Zile mondiale dedicate femeilor din mediul rural s-a conturat cu prilejul unei Conferinţe a ONU pentru femei, care a avut loc la Beijing, în septembrie 1995. Propunerile pentru organizarea unei astfel de zile au venit din partea mai multor organizaţii. „Acest eveniment a fost considerat modul pragmatic de a obţine recunoaşterea şi susţinerea pentru rolurile multiple asumate de femeile din mediul rural, care se ocupă de obicei cu agricultura sau deţin mici afaceri. Femeile din mediul rural reprezintă mai mult de un sfert din populaţia lumii. Ele contribuie la bunăstarea familiilor lor şi la dezvoltarea economiei rurale”, spun oficialii şi-i credem pe cuvânt.

Cel mai mult ne-a plăcut faza cu susţinerea pe care femeile o oferă satului românesc. Aşa este şi cine n-a văzut cât trudesc bietele moştenitoare ale Evei? Şi câte chinuri îndură, şi cât de mult sunt dispreţuite! Dar de aceste lucruri nu vorbeşte nimeni, fiindcă dacă ar deschide gura ar trebui să ofere şi soluţii, nu numai compasiune.

Cafteala s-a născut la sat

Despre viaţa femeilor din satele româneşti se poate vorbi zi de vară până-n seară. Nu-i greu să ne batem gura şi să facem analize, greu este să le ajutăm să-şi schimbe viaţa. Să le facem să priceapă că fericire nu înseamnă doar măritişul la 18 ani, doar tinda plină de copii, hambarul sufocat de păpuşoi şi bărbatul mulţumit. Fericire este starea aia pe care fiecare şi-o oferă atunci când îi este drag de sine! Sună filosofic şi „jungian”, dar aşa este. În teorie suntem tari, dar cum le lămurim noi pe doamnele vieţii rurale că nu este obligatoriu să stea la cheremul bărbatului beţiv, care le ia la pumni ori de câte ori borşul i se pare cam acru, că nu este musai să-şi dedice anii săpatului în grădină şi nici rânitului, că există şi alte lucruri frumoase în afară de bârfa de pe şanţ ori praznicele?  Unele doamne şi-au luat destinul în mâini şi au intrat în afaceri. Au deschis pensiuni, fac expoziţii culinare, încondeiază ouă ori meşteresc obiecte de artizanat. Pentru ele viaţa s-a mai schimbat, dar sunt încă multe care sunt propriile lor victime, iar statisticile legate de violenţa domestică abundă în cazuri.

Cei de la ONU ar trebui să treacă măcar o dată în existenţa lor pe uliţele din aşezările rurale ale Iaşului. Nu-i trimitem mai departe, le lăsăm bucuria unei vizite în cel mai mare judeţ al Moldovei, apoi vom schimba impresii cu ei. Dacă le-au plăcut centrele deschise pentru femeile bătute măr îi invităm la discuţii despre cum le putem ajuta. Dacă s-au prefăcut că le privesc în ochi îi vom ruga să şteargă ziua din calendar, fiindcă nu-i decât o paradă ieftină. În schimb, le promitem că-i vom invita la expoziţiile de broboade şi pestelci pe care le vom deschide cu ocazia Zilei ţărăncii fericite. Nu vor lipsi sarmalele şi nici mămăliga, dar nici rachiul de sfeclă, cel de mai care pleacă toate necazurile…

Adoratta Flămâmzeanu