Paranghelie de 5 miliarde, în Piaţa Unirii

Hora Unirii IasiPe 24 ianuarie, atunci când ieşenii vor (în)jura credinţa poporului şi patriei, Primăria va scoate din buzunarele noastre 500.000 Ron în semn de recunoştinţă.

Edilii cred că ziua liberă de muncă şi dragostea pentru patrie şi popor va scoate lumea în stradă (şi nu foamea), motiv pentru care Primăria va organiza un concert de muzică populară, horă şi depunere de coroane pentru eroii patriei în Piaţa Unirii din Iaşi. Cu acest prilej au fost invitate şi personalităţile politice ale ţării. Rămâne de văzut, însă, cine va veni, mai ales că 2011 nu este an electoral. Bugetul pentru aceste manifestări este de 5 miliarde lei vechi.

“Tot ce am făcut în ceilalţi ani vom face şi acum. Am trimis cereri pentru prestaţii artistice la 60 de instituţii de la care ne aşteptăm să organizeze câteva manifestări artistice şi sportive şi vom avea un concert cu muzică folclorică . Invitaţiile vor fi făcute ca şi în ceilalţi ani pentru mai multe personalităţi dar rămâne să vedem cine ne onorează cu prezenţa şi cine nu”, declară Ninel Berneagă, şeful Biroului de Organizare Evenimente Publice.

Senatorii din Comisia de muncă s-au gândit că românii sunt stresaţi si au votat ca pe 24 ianuarie poporul să stea acasă. Cu câteva zile înainte de sărbătorirea Unirii Principatelor, încă se aşteaptă validarea proiectului care să declare ziua de 24 ianuarie drept liberă. Proiectul a trecut prin mâinile senatorilor, iar acum se află la Camera Deputaţilor.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *