Iașul a avut întotdeauna o particularitate care l-a diferențiat de alte orașe și județe cu pretenții. Dacă discută cu un bucureștean, de exemplu, un ieșean își va apăra orașul și județul cu toată ardoarea, statutul de leagăn al culturii românești fiind de departe una dintre cele mai importante teme de discuții aprinse. Când vine vorba însă de a face ceva concret pentru ce a mai rămas din patrimoniul ieșean, lucrurile se schimbă. Ne place să vorbim, mai puțin să și facem. De fapt, constatăm prea des că ne place chiar să facem praf. Nu fiecăruia din noi luat individual, ci nouă ca ieșeni. O bună parte din patrimoniul ieșean este reprezentat de casele memoriale și vechile conace boierești. Unele, cum e conacul Polizu din Deleni, au renăscut, fiind renovate și transformate în localuri de lux. Altele…

Distruse complet
Tot la Deleni se află conacul Cantacuzino-Deleanu, preventoriul TBC, cum este mai bine cunoscut. E în curs de retrocedare, așa că nimeni nu a băgat un leu în consolidare. Dacă nu se rezolvă repede într-un sens sau altul, nu va mai fi ce să consolidăm. La Poieni, în Schitu Duca, există sau mai exact, a existat, un conac care a aparținut principesei Ileana, fiica regelui Ferdinand. În perioada comunistă, a fost punct sanitar. Pe urmă, a fost retrocedat urmașilor regali, Dominic Habsburg, Maria Holzhausen și Elisabeth Sandhofer. Și așa a rămas. Localnicii l-au furat cărămidă cu cărămidă. Acum, nu mai există nimic. S-a făcut un dosar penal pentru distrugere, dar n-am mai auzit să se fi terminat cumva.

Mica Unire
De Casa Roset au auzit puțini, dar de Muzeul de Științe Naturale nu credem că există ieșean să nu fi auzit. Muzeul a fost închis, pentru că stătea să se dărâme. După ani de procese, Primăria a reușit să câștige dreptul de proprietate asupra clădirii. Proiect de consolidare exista pe vremuri. Bani, nu. Există un necesar mare de fonduri pentru refacerea acestei clădiri în care Alexandru Ioan Cuza a fost ales domn al Moldovei, în aceeaşi casă făcându-se planurile şi pentru Mica Unire din 1859. Iată, aşadar, ce însemnătate deosebită poartă acestă clădire din Centrul Iaşului.

Mistuită de flăcări
O altă casă Roset există și în Răducăneni. Cândva, funcționa acolo clubul copiilor. Trebuia restaurată de mult. Un incendiu petrecut acum câțiva ani a redus totul la zero. Într-o stare cam la fel de jalnică se află și Casa Beldiman, respectiv Clubul Copiilor, de pe Săulescu. Nu ne întrebați cum au curajul părinții să-și ducă la cursuri copiii, la starea jalnică a clădirii. Nici pentru ea nu sunt bani.

Comori uitate
Casa memorială Topârceanu, de pe strada Ralet e ascunsă publicului prin însăși poziția sa și mai e și umbrită de un bloc. E o căsuță mică, cu doar două camere, propusă spre restaurare. Propusă și atât. Aceleași cuvinte pot fi spuse și despre casa Iacob Negruzzi, din Păcurari, unde a funcționat cândva secția II de poliție. Are 200 de ani, iar varul care a fost dat pe pereții exterior nu reușește să-i ascundă vârsta.

Exemple pozitive
Hai să fim totuși optimiști. Casa Burchi a fost reabilitată. Cum, care casă Burchi? Viitorul muzeu municipal, de pe strada Zmeu. Dar e unul dintre puținele exemple pozitive pe care vi le putem prezenta. De fapt, ar mai fi unul, lăudabil: casa Carp din Țibănești. Înainte de 1989, club al copiilor. Lăsată în părăsire după 1990 și pe jumătate ruinată atunci când a fost retrocedată. Proprietarul s-a apucat să o restaureze pe banii lui. Nu a reușit încă, deși lucrările sunt destul de avansate. Merg destul de greu.