Patronul INVESTEXPERT cere despăgubiri de 70.000 euro

Sabaiduc Dumitru

Sabaiduc Dumitru

“Gaşca“ de la Primăria Dumeşti, responsabilă într-o mare măsură de escrocheriile funciare cu terenurile cetăţenilor din celebra Tarla 19 (Cogeasca – Leţcani), a ajuns din nou în atenţia anchetatorilor.

Administratorul SC INVESTEXPERT SRL, Costel Urzică, din localitatea Roşiori – Buneşti, judeţul Vaslui, face acuzaţii grave împotriva primarului comunei Dumeşti dar şi a fostului secretar şi a inginerului cadastral. Într-o plângere înaintată Parchetului Iaşi, şi constituită într-un dosar penal aflat în cercetări, Urzică îl acuză pe edilul Mihai Sabaiduc, secretarul Constantin Gheorghiu şi inginerul cadastral Constantin Butnariu, de săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi nerespectarea hotărârilor judecătoreşti. Patronul INVESTEXPERT le cere celor trei inşi daune materiale în valoare de 70.000 de euro, pe motiv că nu a putut să se folosească de un teren pe care îl stăpâneşte cu acte în regulă.

“Prin contractul de vânzare-cumpărare, autentificat în data de 22 octombrie 2004, am cumpărat în numele societăţii INVESTEXPERT, al cărei administrator sunt, suprafaţa de 37.297 m.p. teren agricol situat în extravilanul comunei Dumeşti, judeţul Iaşi, acesta fiind identificat cadastral şi apoi intabulat în cărţile funciare ale localităţii. După cumpărare am înscris în cărţile funciare dreptul de proprietate dobândit şi m-am deplasat la Primăria Dumeşti unde am solicitat înscrierea terenului în registrul agricol şi fiscal, pe numele noului proprietar pentru plata taxelor şi impozitelor. Totodată, am cerut şi eliberarea unui certificat fiscal. La final, ambele solicitări au fost refuzate de către funcţionari Primăriei Dumeşti, fără motive întemeiate. Datorită acestui refuz am fost nevoit să formulez acţiune în judecată pentru obligarea şi înregistrarea în evidenţe şi eliberarea certificatului fiscal. După obţinerea unei hotărâri judecătoreşti favorabile şi  irevocabile am formulat o altă cerere către primarul Sabaiduc pentru punerea în executare a deciziei, în sensul de a se efectua înregistrările legale în registrele agricol şi fiscal, plus eliberarea certificatului fiscal. Autorităţile locale au refuzat şi de această dată să dea curs solicitării mele şi să respecte dispoziţiile hotărârii judecătoreşti“, a menţionat reclamantul.

Urzică: “Am pierdut bani grei deoarece nu am putut vinde pământul“ 

Deoarece nu a putut obţine la timp certificatul fiscal în vederea folosirii dreptului de proprietate asupra terenului, reclamantul Costel Urzică a întâmpinat mari probleme financiare pentru simplul fapt că nu a reuşit să vândă pământul unor eventuali cumpărători.

“Pur şi simplu am fost lipsit de dreptul de proprietate asupra terenului. Acest fapt mi-a creat grave prejudicii întrucât, datorită crizei financiare, societatea a scos la vânzare acest teren pentru a face rost de lichidităţi. Şi, mai presus de orice, au fost persoane interesate să cumpere pământul dar nu am putut perfecta actele de vânzare-cumpărare pentru că nu am avut certificatul fiscal eliberat de Primăria Dumeşti care este necesar la Biroul Notarial. Am comunicat de mai multe ori funcţionarilor primăriei că la mijloc este reaua-voinţă din partea edilului Sabaiduc însă de fiecare dată am fost refuzaţi şi ni s-a spus că Tarlaua 19, unde se află terenul cu pricina, este în litigiu“, povesteşte administratorul SC INVESTEXPERT SRL. Fără comentarii!



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *