• de parcă ţelina şi păstârnacul de Moldova s-au ofilit de tot, divele Iaşului îşi caută nefericirea prin alte colţuri ale lumii
După cum probabil aţi obsevat, de vreo câteva săptămâni încoace, Iaşul ţine capul de afiş al ziarelor de mondenităţi şi gagici despuiate pe coperţi şi pagina 3 a tabloidelor bucureştene. Iar asta nu se datorează nici titlului de capitală culturală europeană care, cică, ar fi arvunit deja Iaşului nostru pentru ani buni de-aici încolo, nici măcar a celui de capitală regională peste nişte judeţe mai mici şi mai sărace precum Vasluiul ori Botoşaniul. Astea sunt treburi bărbăteşti, pe care reporteriţele de la ziarele de scandal nu le înţeleg, nici dacă Dragnea le-ar desena cu pixul pe hartă cum stă treaba cu regionalizarea şi cu constituţiile. Ca atare, dacă e să ne lăudăm şi noi cu ceva, o facem tot cu ce ştie moldoveanul mai bine: cu fete frumoase, dar greu de convins la măritiş, care au împânzit posturile naţionale de tembeliziune, fie că vorbim noi aicea de ştiri serioase de la ora cinci ori de tocşouri mondene.
Aşadar şi prin urmare, cele trei dive care mai menţân vigilentă atenţia bărbaţilor naţiei în momentu’ de faţă ar fi două, după Simona Gherghe, despre care am auzit că ar fi deja luată: Iulica Vântur şi Andreea Marin şi fostă Bănică.
Familionul lui Salman Khan i-o dat papucii Iuliei Vântur
Despre blondina de la Pro am mai scris noi în rândurile trecute, cum că ar fi deja în negocieri avansate de dragoste, logodnă şi nuntă cu alai cu Salman Khan, un megastar de la hollywood-ul indienilor, iaca apele cică s-o tulburat rău de tot în relaţia tinerilor amorezaţi. Cică din cauză de musoni şi alte fenomene extreme de prin părţile celea de Asie, familionul indianului ar fi total împotriva căsătoriei bronzatului Sandokan cu voluptoasa blondină ieşancă. Aşa că, de unde până mai ieri ne pregătisem costumu’ cel bun păstrat pentru înmormântare şi expresoru’ de cafea drept dar de nuntă, iaca ne-am trezit cu planurile date peste cap.
Româncele nu mai au căutare nici la Stanbul?
Ceva-ceva speranţe am mai tras însă din partea unei alte dive care şi-a luat zboru’ de la tevereul local, Andreea, alintată şi zâna surprizelor şi spaima paparazilor de prin Bucale. După ce am prezentat-o noi în căutare de cârnăciori olteneşti şi alte plăceri carnale (ne referim la alea gurmandereşti, nu la cele porcoase, la care probabil că vă gândiţi pudibonzi dumneavoastră), iaca tabloidele colorate Ciao, Click şi Can-Can ne-o prezintă la braţ cu un tuciuriu care nu-i nici vedetă, nici măcar vreun miliardar chinez, aşa cum o altă moldoveancă de-a noastră mai din vale, Monicuţa Gabor fostă Colunbeanu, s-o orientat. Andreea noastră ş-o colecţionat în garderobă un fizioterapeut, Tuncay Ozturk, turc la origine, despre care se zvonea că ar fi în mari tandreţuri şi pe picior de relaţie serioasă cu Zâna. Nici bine nu ne-am dumirit însă despre ce-i treaba, că şi ăştialalţi amorezi au pus-o de despărţitoare. Iar asta, din câte am înţeles noi, ar fi tot din cauza presei răutăcioase şi bârfitoare, de parcă ascensiunea uluitoare a ieşencei s-ar datora vreunei descoperiri de premiul Nobel. „Eu si prietenul meu, Tuncay, am decis împreună că presiunea mediatică excesivă asupra relaţiei noastre poate face mult rău membrilor familiilor noastre, care nu sunt obişnuiţi cu acest mod de viaţă şi mai ales copilului meu, astfel încat hotărârea noastră este să rămânem doar prieteni pentru moment, fără alte conotaţii date legăturii noastre”, anunţă pe Facebok-ul personal Andreea Marin. Pe aceleaşi căi ne înştiinţează şi Tuncay că, decât cu scandal, mai bine singur.
„Eu şi Andreea suntem buni prieteni, dar am luat decizia să nu luam această relaţie în serios”. Cu alte cuvinte, punem costumu’ înapoi în cui şi rămânem cu expresoru’ în cutie, nedesigilat, poate-poate, om bea şi noi un şpriţ de nunţă în vara iasta, de la nişte oameni serioşi. Că de prietenii platonice şi fără de sex din partea vedetelor parcă ne-am săturat să tot auzim. (Abdulah Ghiul)