Vremurile cele grele de criză sunt doar pentru fraieri, proşti, afacerişti neinspiraţi, ghinionişti ori bugetarii de la stat. Dovadă stă un contract de închiriere semnat pe o perioadă de 5 ani, între patronul lanţului de magazine Flux, Gheorghe Cheşcu, şi reprezentanţii din Iaşi ai E.ON, în urma căruia afaceristul din Tătăraşi încasează lunar o chirie de aproape 90.000 de euro. Mai precis, în iarna lui 2007, milionarul a închiriat o clădire cu cinci nivele, amplasată în zona Tătăraşi, pe locul foste Pieţe „Doi Băieţi“, furnizorului de energie electrică. Suprafaţa totală a clădirii construite a fost de aproximativ 9.000 de metri pătraţi, împărţiţi în 150 de birouri.
Potrivit contractului, în decursul celor 5 ani în care este valabil, Cheşcu ar avea de încasat fabuloasa sumă de peste 5,5 milioane de euro, sumă mai mult decât suficientă pentru amortizarea întregii investiţii făcute de patronul reţelei de magazine Flux.
Surse credibile din anturajul unor afacerişti ghinionişti dar cunoscuţi pe ambele maluri ale Bahluiului susţin că, până în momentul de faţă, Cheşcu le-ar fi luat nemţilor de la E.ON, nu cu japca, ci perfect legal, peste 4 milioane bune de euro, în contul închirierii imobilului din zona „Doi Băieţi“.
Astfel se explică prezenţa beizadelei Tudor, urmaşul la tron al viitorului imperiu “Flux, la volanul unui bolid Maseratti Granturismo, în valoare de 120.000 de euro, dar şi a boss-ului Cheşcu, care nu se sfiieşte să conducă un elegant Bentley de 160.000 de euro.
Halal criză!