Pe Paul de România l-au părăsit bunele maniere. Primele imagini cu Prinţul după eliberare!

Nu oricui îi e dat să vadă cum arată viaţa de zi cu zi a unei alteţe regale şi nu în fiecare zi un prinţ abia scăpat din arestul la domiciliu se duce să îşi ia moştenitorul de la grădiniţă, însoţit de tot alaiul.

Vorbim, desigur, despre un episod din viaţa de zi cu zi a Prinţului Paul de România, care odată scăpat din arestul la domiciuliu şi aflat doar sub control judiciar, a vrut să se bucure de fiecare clipă de libertate. A făcut-o prin a merge să îşi ia copilul de la grădiniţă, însoţit de către prinţesa Lia şi de către şoferul lor. CANCAN.ro, site-ul numărul 1 din România, i-a filmat chiar când au sosit la gărdiniţa din nordul Capitalei de unde şi-au luat moştenitorul, pe Carol Ferdinand al României. Primul care a ieşit din autoturismul Audi a fost Prinţul Paul, pentru care şoferul s-a dat rapid jos din maşină ca să îi poată deschide portiera.

Foarte grăbit şi vizibil nerăbdător să termine cât mai repede această activitate de care nu ar trebui să se ocupe cineva cu sânge albastru, Paul de România nu a ţinut cont că în momentul în care au intrat pe poarta grădiniţei este alături de soţia lui şi a mers cu mult înaintea acesteia, tăindu-i calea.

Imediat după ce şi-a recuperat băieţelul, din dragoste de mamă, Lia a fost cea care i-a dus acestuia micul ghiozdan, însă până a urcat în maşină a avut ceva mişcări greoaie, normale pentru o femeie de vârsta ei, trecută de 60 de ani.

Obişniut cu graba Prinţului, şoferul l-a aşteptat cu portiera deschisă, iar odată ajuns la maşină, alături de Lia şi micuţulCarol Ferdinad, ne-am fi aşteptat ca Paul de România să aibă ceva mai multă răbdare, însă a părut mai grăbit ca niciodată să plece din faţa respectivei grădiniţe şi să se întoarcă la ale sale.

Nu ştim exact ce a păţit Prinţul Paul, dar din acest episod a părut că şi-a uitat exemplarul din „Codul bunelor maniere“acasă, din moment ce a încălcat toate regulile de conduită socială fără niciun pic remuşcare.

Prinţul Paul de România pare să îşi fi uitat acasă „Codul bunelor maniere“, la modul în care s-a comportat
Prinţul Paul de România pare să îşi fi uitat acasă „Codul bunelor maniere“, la modul în care s-a comportat

A fost eliberat din arestul la domiciliu

În urmă cu aproape două săptămâni, Prinţul Paul a fost eliberat din arestul la domiciliu, însă măsura controlului judiciar a rămas încă în vigoare. Alături de Paul de România, Remus Truică, Dan Andronic, alături de alte persoane au fost trimişi în judecată de procurorii DNA, în dosarul Ferma Băneasa. Remus Truică este învinuit de constituire de grup infracţional organizat, trafic de influenţă şi spălare de bani, ambele în formă continuată, complicitate la abuz în serviciu şi dare de mită, iar Prinţul Paul pentru cumpărare de influenţă şi spălare de bani, ambele în formă continuată.

SURSA: CANCAN.RO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *