La Buena Vista, de pe strada Uzinei, am serbat-o pe nevastă-mea. Tare frumos a mai fost. Am rezervat din vreme o masă, la fumători din păcate fiindcă o parte a invitaților mai sug din iarba-dracului, am debutat în forță cu o tigaie de crochete de cașcaval, fierbinți și aurii precum părul dragostei dintâi și ne-am orientat spre o Fetească Neagră Monșer, pe care o știam că merge. Bun, crochete cu vin roșu, o să întrebați? Da, fiindcă totul avea un chichirez.

Numel ăsta de Buena Vista nu e gratuit. Adică oamenii s-au străduit să refacă un fel de atmosferă argentiniană așa. Începând cu meniul care îți împleticește limba cu tot felul de spaniolisme, continuând cu selecția de vinuri (unele sexoase, de Lume Nouă) și terminând cu decorațiile de pe pereți, care aminteau (și) de America de Sud, totul te duce cu gândul că ai putea mânca acolo un pic de vită argentiniană, de felul celei cu care se delecta MRU din banii poporului. Așa că noi veniserăm chitiți să mâncăm vită argentiniană și de aceea am debutat cu vinul roșu.

Mai introdus în tainele crâșmelor românești în general, un amic care a ajuns mai târziu a preferat un șalău, acompaniat de un vin alb care l-a mulțumit până și pe el, care e un mare pretențios. Doamnele nu au aprobat ideea noastră cu vita așa că am rămas cu amicul Dan să încercăm minunăția.

În timp ce așteptam am testat, așa pe gustate, niște soiuri de bere ceva mai exotice. Bune și alea. Numai bune de chemat alt platou cu niște chestii de molfăit la o vorbă. Fiindcă da, am uitat să vă zic. Buena Vista este genul de crâșmă în care se poate să te și auzi cu vecinul de masă, iar bașii nu își fac culcuș în stomacul tău.

Frate și a venit și vita. Ne încălziserăm rău după a treia sticlă de Monșer, așa că am năvălit cu dinții noștri de lup (porțelan sută la sută) pe minunea… care s-a dovedit a fi bună. Dar la fel de bun ne iese mușchiul de vită la grătar și acasă. Am analizat paradoxul ăsta și am conchis cu toții că vita nu e defel argentiniană ci că trebuie să fie din soiul ăla național românesc, de nu e bună nici de lapte nici de carne. A fost singura dezamăgire a serii, dar deh, una importantă fiindcă alesesem localul tocmai din pricina asta. Deserturile au fost delicioase, pentru cine le-a mâncat, fiindcă pe mine m-au apucat brusc socotelile cu caloriile.

Nota de plată a fost decentă, dat fiind că nu ne-am refuzat nimic preț de vreo șase ceasuri. Totul a costat vreo sută de lei de căciulă și de aia vă zic să mergeți la Buena Vista, mai ales că nevastă-mea a găsit și explicația consistenței mult prea românești a mușchiului de vită: pe vacă o fi chemat-o Argentina.