La circa o lună de când Petrică Movilă a fost ales în funcţia de şăf peste democrat-liberali, unii din filială, şi presari deopotrivă, fac gălăgie cu presupusa sa nevalidare de către puterea centrală. Cu viteza unui dop de şampanie, fosta şefă Mihaela Popa aruncă în eter declaraţii peste declaraţii, poate-poate cineva pune botul. Unii l-au şi pus, dar s-au lins repede după ce au citit Statutul PDL.

Singura care nu a renunţat a fost chiar prea sfinţia sa Popa, care încă ţipă, din postura ei de vice-şefă naţională, post obţinut în urma trocului Boc-Blaga, şi tot cere ălora care o mai bagă în seamă pe la Bucale să-l dea jos pe Petrică. Sau măcar să-i pună un băţ în roate.

Nu i-a reuşit: una contestaţie depusă, una contestaţie respinsă. Dar acu’ drege busuiocul şi spune că respingerea contestaţiei trebuie confirmată de Biroul Permanent Naţional.

Una peste alta, Petrică zice că e liniştit, dar influenţa lui la Centru are limite, iar o emoţie tot se strecoară târziu în noapte. Cert este că nicidecum filiala locală pedelistă nu este mai liniştită după alegeri, ci s-a întors cu vreo doi ani în urmă, atunci când lupta se dădea în culise, presa specula, iar, la un an distanţă, pedeliştii confirmau speculaţiile şi oficializau “bisericuţele”. Asul e momentan în mâneca lui Petrică, în timp ce Popa a rămas cu un joker de paie, care nu înlocuieşte nicidecum funcţia pierdută. Asta la vista, baby!