În condiţiile în care statul nu le oferă salarii decente, pot fi condamnaţi profesorii că-şi întregesc veniturile oferind meditaţii în particular? Ar trebui să-şi declare veniturile la Fisc pentru a le fi impozitate?

Ce faci atunci când ai un job care îți asigură doar o leafă de toată jena, indiferent dacă îți faci treaba în dorul lelii sau te dai peste cap? În mod normal, îți cauți alt job. Dacă însă jobul nu-ți consumă oficial decât vreo 4 – 5 ore pe zi și este mai stabil decât Carpații? Devine interesantă o altă opțiune: încă un job, pe lângă cel principal. Sau, dacă încă un job nu este o opțiune dintr-un motiv sau altul, măcar încă o sursă de venit. Ei, despre asta vom vorbi astăzi: despre afacerea meditaţiilor. Adică, despre profesorii care-şi întregesc veniturile prin meditaţii acordate „în privat” elevilor.

Cadru general
O categorie greu definibilă numeric, dar semnificativă și vizibilă pentru toți cei care au copii sunt profesorii care oferă meditații. Înainte vreme, se dădeau examene de admitere la liceu, așa că dacă voiai ca juniorul să învețe la Negruzzi sau Informatică, era aproape obligatoriu să-l „meditezi” măcar la matematică, dacă nu și la română sau alt obiect. Între timp, au dispărut examenele de admitere organizate de fiecare liceu în parte, dar după experiența nefericită reprezentată de admiterea pe bază de dosare, când ajungeau să învețe la licee bune și semianalfabeți care la Borosoaia erau considerați genii în comparație cu restul clasei, au apărut evaluările naționale. În fond, reprezintă cam același lucru cu admiterea pe bază de examen, doar că subiectele și corectura se fac la alt nivel. Pentru părinți este fix același lucru sub aspectul cheltuielilor, dacă nu chiar mai rău. Subiectele stabilite la nivel național și repartizarea computerizată a elevilor face ca presiunea pusă pe aceștia și pe babacii care trebuie să sară cu banul să fie maximă. Pe ansamblu, meditațiile ajung să reprezinte o afacere de milioane. În orice valută doriți.

Salarii mizere
Un profesor își poate cu ușurință dubla veniturile lunare acordând meditații. Nu de alta, dar la ce lefuri sunt în învățământ, înmulțirea cu doi nu înseamnă mare brânză. De exemplu, un profesor titular, cu definitivatul luat, firește, cu o dirigenție pe lângă activitatea obișnuită și cu vreo 7-8-10 ani vechime, ridică în jur de 1.000 de lei lunar ca leafă. Ne referim, pentru ușurința calculului, la profesorul mediu. Dar nici pentru profii cu gradație maximă și 30 de ani de învățământ, lucrurile nu stau mult diferit. Pentru acești 1.000 de lei, profesorul trebuie să muncească, cuantificabil, 18 ore pe săptămână, cât este norma didactică. Hai, 20 de ore, cu tot cu dirigenție sau un mic cumul permis de lege. Asta înseamnă patru ore pe zi. Știm, există numeroase alte lucruri pe care le are de făcut un profesor. Planuri de lecții, raportări și câte și mai câte hârțoage cerute de lege și direcțiune. Doar că timpul pierdut cu ele nu este cuantificabil, iar, principial vorbind, le-ai putea termina și în cinci minute, dând un copy/paste. Firește că durează mult mai mult, dar nu e același lucru cu a lucra 8 ore zilnic pentru aceeași leafă, în privat, eventual și cu ore suplimentare neplătite. Ați înțeles ideea.

Îşi dublează leafa
Una peste alta, cu tot cu partea birocratică a vieții, un profesor mediu scapă de obligațiile oficiale în, să spunem, 6 ore zilnic. Rămân astfel măcar două ore ce pot fi dedicate vreunei alte activități lucrative. În speță, meditațiile. În cazul prezentat de noi, profesorul poate dedica acestei activități cele două ore rămase zilnic, plus eventual încă șase ore, sâmbăta. În total, 16 ore săptămânal, adică 64 de ore pe lună, fără risc de surmenaj. La un tarif mediu de 50 de lei ședința de două ore, acest interval de timp se transformă în 1.600 de lei lunar venit suplimentar. Mult peste leafa oficială. Și nu am luat în calcul decât tariful ”standard”, muncă suplimentară într-un ritm suportabil și situația în care profesorul lucrează cu un singur elev odată. Orele ținute cu 2-3 elevi sau chiar 5 odată nu sunt nici pe departe excepții, dimpotrivă. Iar la un profesor bine cotat pe această piață, prețul unei ședințe de două ore pleacă de la 70 de lei și poate ajunge și la 100 de lei.

Cifre ameţitoare
Putem merge cu calculul încă mai departe, fără a ieși din limitele firescului: doi soți, profesori, ținând câte 64 de ore de meditații lunar pe care le-am propus ca normă rezonabilă mai sus, cu 3 elevi. În cazul acesta, vorbim lunar de 640 ore-elev. La 50 de lei ședința de două ore, veniturile neimpozitate ale celor doi ajung la 9.600 lei lunar. Cu cinci elevi, vorbim de 16.000 lei lunar. În prima variantă, echivalentul unei garsoniere într-un an. În cea de-a doua, un apartament de 3 camere. Beneficiu net.

Bani „la negru”
În învățământul gimnazial și liceal din Iași lucrează aproximativ 5.000 de profesori. Fără licee de artă, școli speciale și alte alea. Strict gimnaziu de masă și licee clasice. Să zicem că doar o cincime din aceștia ofertă lecții în particular, ceilalți predând obiecte mult prea puțin căutate. Este o subestimare, am zice noi. Și să zicem că toți acești 1.000 se încadrează în modelul un profesor, 64 de ore-elev săptămânal. Dintr-un foc am avea 1,6 milioane lei lunar neimpozitați în niciun fel. Doar impozitul pe venit aferent acestei sume ar fi de 256.000 lei lunar, suficient pentru a plăti 320 de pensii medii sau 640 de pensii minime. În exemplul anterior, nu i-am luat în calcul, sub nicio formă, pe profesorii universitari care oferă, la rându-le, meditaţii elevilor, în special celor de liceu.

Cerc vicios
Nu vrem să sune a populism ieftin, dar statul pierde o sursă interesantă de bani neurmărind meditațiile. Ideea a existat. În 2011, Fiscul a încercat să-i determine pe profesori să declare, prin completarea unor chestionare, dacă fac meditații sau prestează alte activități remunerate. Sindicatele au făcut un scandal monstru, iar lucrurile s-au oprit. A fost o încercare naivă, că doar cine ar fi fost fraier să declare hodoronc-tronc venituri pe care până atunci nu le declarase? Altfel însă, ar fi fost suficient ca un inspector fiscal să ia un ziar sau să frunzărească netul pentru a-și alege prada. Câteva exemple de evazioniști didactici făcute publice, iar puterea exemplului s-ar face simțită. La ora actuală, numeri pe degete profesorii ieșeni care declară această activitate Fiscului, pentru a-și plăti impozitele. Ultima oară erau vreo 3-4, în cazul cărora veniturile din meditații erau suficient de importante ca oamenii să nu riște un control. Doar că pentru stat, incapabil să asigure venituri decente unui număr atât de mare de profesori, este mai rentabil să închidă ochii și să le lase o supapă prin care să-și elimine tensiunea. Decât 5.000 de profesori nervoși, adunați în fața Prefecturii, mai bine 1.000 mulțumiți cu ce câștigă neoficial și 4.000 care se oftică, nervoși nu atât pe lefuri, cât pe proasta inspirație de a fi ales să predea un obiect care nu este căutat pe piața meditațiilor.

Cât “costă” meditatorul?
Dacă vreți ca juniorul dumneavoastră să prindă cea mai bună școală sau liceu, niciun moment nu este prea devreme pentru a începe meditațiile. Pregătirea copilului poate începe oricând, dar oricum, cu cel puțin un an înaintea examenului ”de treaptă”. Adică cel târziu în clasa a patra, a opta sau eventual a XII-a. Ideal ar fi cu un an și jumătate înainte, ca un semestru și o vacanță mare să poată fi destinate recapitulării. Un obiect de studiu este un minim decent, în măsura în care copilul se mișcă bine la un al doilea sau și la celelalte. Dar, în principiu, doar matematica nu ajunge, așa că decența înseamnă două obiecte de studiu, o dată pe săptămână, timp de un an. La 50 de lei ședința, pregătiți-vă să plătiți în decurs de un an cam 5.200 de lei celor doi profesori care vă vor propulsa juniorul spre înalte culmi de progres și civilizație. A, un mic sfat: dacă prin buzunare vă cam fluieră vântul, evitați recomandările. Profesorii la care ajungeți în urma recomandării unui prieten tind să ceară mai mult. Dacă spuneți, la prima întâlnire, că ați auzit de acel profesor de la un prieten, apare tentația de a vă cere mai mult, pe ideea că dacă a fost recomandat, înseamnă că e bun.

O piaţă pestriţă
Ca în orice afacere, și pe piața meditațiilor există imitații care îi scot din sărite pe titularii de drept ai mărcii. Dacă în anii ’90, între Abibas și Adidas era o diferență enormă în termeni de calitate, acum de multe ori copiile sunt suficient de apropiate de original ca diferența de preț să reprezinte un argument pentru achiziționarea falsului. Cam la fel se întâmplă și în cazul meditațiilor. Un student sau chiar un elev de liceu poate preda unui elev din clasele mici, la prețuri sub medie. În general, studenții cer în jur de 30 – 35 de lei ședința, dar nu este exclus să meargă chiar mai ieftin. Avantajul este prețul. Dezavantajul, faptul că studentului îi lipsește experiența și tactul pedagogic. Dacă juniorul este destul de bun la obiectele de interes, te poți mulțumi cu un student. Dacă este nevoie de lucru mai serios, tot la profesorii ”oficiali” ajungi. O posibilă concurență la adresa acestora este o inițiativă a unei tinere masterande ieșence, care a deschis un Centru de meditații perfect legal, funcționând cu taxe plătite și angajați cu carte de muncă. Centrul oferă și ”abonamente”, pentru pregătirea de bacalaureat. În acest caz, ședința ajunge la 40 de lei, avantajul fiind și că elevul merge într-un singur loc, nu la trei profesori diferiți. Mai sparg piața și alți idealiști. Este cunoscut cazul soților Nedea, profesori de biologie la Negruzzi, respectiv Eminescu. Cei doi oferă meditații gratuite elevilor săraci care vor să dea la Medicină. Fac chestia asta de vreo patru ani, pur și simplu din pasiune. Sau poate se plictisesc și nu știu cum să-și umple timpul. Rata de succes a meditațiilor pe care le oferă este de 66%. Din trei elevi pregătiți gratuit, doi intră la Medicină. Din fericire pentru sistemul meditațiilor, numărul acestor ”ciudați” este mult prea mic pentru a conta în ecuația generală.