Nu peste mult timp, femeile ar putea lua o pauză de anticoncepţionale, lăsând bărbaţii să-şi bată capul cu administrarea pastilelor în fiecare zi. Cercetătorii au descoperit o combinaţie de două substanţe care provoacă infertilitatea masculină.
Ca multe din descoperirile epocale, secretul contracepţiei masculine pare să fi fost aflat din greşeală. Medicii nu făceau cercetări în acest scop, ci studiau efectele secundare ale unor medicamente administrate pacienţilor care au suferit transplanturi!
Acum, substanţele care inhibă sistemul imunitar, reducând riscul ca organismul să nu respingă ficatul ori rinichiul primit de la donator, ar putea pava drumul către îndelung căutata pilulă anticoncepţională pentru bărbaţi.
Substanţele active despre care vorbeam mai sus sunt ciclosporină A (sau CsA) şi tacrolimus (sau FK506). Combinate, acestea duc la dezactivarea mecanismului imunitar, prin inhibarea unei enzime, calcineurina.
Studiind şoarecii, cercetătorii au identificat o versiune a acestei enzime care se află numai în spermă şi care conţine o pereche de proteine – PPP4CC şi PPP3R2. Pentru a le înţelege rolul, savanţii au creat rozătoare incapabile să producă proteina PPP4CC (ceea ce a redus şi activitatea PPP3R2) şi au constatat că aceştia se împerecheau în continuare cu femele, dar nu le mai lăsau gestante.
Motivul: spermatozoizii rozătoarelor suferiseră o modificare la nivelul regiunii dintre cap şi coadă, care devenise foarte rigidă. Acest lucru făcea ca spermatozoizii să fie prea inflexibili pentru a produce suficientă forţă de deplasare încât să penetreze membrana care înconjoară ovulele.
Pentru a finaliza studiul, oamenii de ştiinţă au trecut la teste pe şoareci ce nu fuseseră modificaţi genetic. Aşadar, animale perfect sănătoase. Le-au dat FK506 sau CsA timp de 4-5 zile, iar după această perioadă au constatat aceeaşi modificare: şoarecii erau infertili. La fel de interesant e că procesul este reversibil. La o săptămână după ce s-a întrerupt administrarea substanţelor, şoarecii au redevenit fertili.
Aşadar, dacă CsA şi FK506 vor fi combinate şi transformate în pilule pentru bărbaţi, domnii care le vor lua nu vor deveni tătici câtă vreme urmează tratamentul, dar după ce-l vor întrerupe, vor putea procrea fără probleme.