Pleacă Baciu, vine Popa?

Ionut-Popa

Ionut Popa

După două umilinţe suferite în decurs de numai câteva zile, orele antrenorului Marius Baciu la cârma echipei CSMS Iaşi sunt numărate. Locul acestuia va fi luat, cel mai probabil, de Ionuţ Popa, o mai veche cunoştinţă a fotbalului ieşean.

Debutul cu stângul în noua ediţie de campionat a echipei CSMS Iaşi, care a fost învinsă de Dinamo II, chiar pe teren propriu, cu scorul de 1-3, dar şi eliminarea din Cupa României de o formaţie din Liga a III-a, ACS Bacău, scor 0-2, vor duce, mai mult ca sigur, la demiterea antrenorului Marius Baciu.

După meciul din campionat, antrenorul Marius Baciu şi preşedintele Leo Grozavu au fost convocaţi la o şedinţă ad-hoc de conducerea clubului, nemulţumită de modul penibil în care a debutat echipa în noua ediţie de campionat, în care obiectivul este promovarea în Liga I.

Totul a fost însă în zadar atâta timp cât echipa lui Baciu s-a umplut din nou de penibil şi în Cupa României.

Primul nume vehiculat pentru înlocuirea lui Baciu este Ionuţ Popa, antrenor care s-a despărţit în această săptămână de gruparea CS Mioveni şi care a mai trecut prin dealul Copoului de două ori în ultimii ani.

Partida cu Tulcea, ultima pentru Baciu la cârma CSMS-ului

Marius-Baciu

Marius Baciu

Antrenorul echipei CSMS Iaşi, Marius Baciu, a declarat marţi seară, după ce gruparea din dealul Copoului a fost eliminată din Cupa României de formaţia de Liga a III-a, ASC Bacău, că va părăsi gruparea din dealul Copoului.

“Meciul cu Tulcea va fi ultimul pentru mine la Iaşi! Rămâne să văd dacă voi mai face deplasarea cu echipa la partida de sâmbătă, de la Tulcea. Eu îmi asum răspunderea pentru eşecul din campionat cu Dinamo II şi eliminarea din Cupa României. În Cupă, nu Bacăul m-a surprins, ci unii jucători de-ai mei!”, a spus Marius Baciu.

Şi managerul general al echipei CSMS Iaşi, Leo Grozavu, a precizat că este dispus să renunţe la funcţia deţinută la gruparea ieşeană, dacă acest lucru îi va fi cerut de conducerea clubului: “Sunt dispus să plec dacă îmi va cere conducerea clubului. Eu nu ţin cu dinţii de acest post. Dacă se va considera că rezultatele slabe ale echipei au fost din vina mea, atunci eu plec imediat. Nu cred, totuşi, că antrenorul Marius Baciu ar trebui demis după doar un meci de campionat”.

 

Negocieri cu Popa

 

Soarta lui Baciu la cârma formaţiei din dealul Copoului a fost practic decisă încă de săptămâna trecută, când primarul Gheorghe Nichita l-a contactat pe Ionuţ Popa, pentru a-i propune o nouă colaborare.

Din câte se pare, tehnicianul arădean este decis să revină la Iaşi, dar ezită să accepte preluarea echipei înaintea meciului cu Delta Tulcea, una dintre favoritele la promovare.

Oricum, numirea lui Popa pe banca tehnică a CSMS Iaşi este o chestiune de zile.

Şi dacă soarta lui Baciu este clară, se pare că şi Leo Grozavu va fi îndepărtat de la club deoarece acesta din urmâ s-a opus în vară aducerii lui Ionuî Popa la conducerea echipei. Mai mult, pentru a avea un salariu mai mare, Popa şi-ar dori şi funcţia de manager la echipă.

 



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *