„Bârfa de Iaşi” vă prezintă ultimele pasaje din jurnalul pierdut al unui poliţist ieşean.
– În zilele astea de mare foială la DNA, chiar regret că nu am vrut să accept detaşarea în Bucureşti de acum treizeci de ani. Mă uitam la poliţistul ăla care a adus-o pe Udrea la audieri, cum a luat-o el protector de umeri ca s-o ferească de presa feroce. Mă gândesc că i-o fi simţit parfumul în maşină, că, cine ştie, când a ajutat-o să urce, o fi pus şi el mâna pe ceva de care doar preşedintele să fi avut parte. Mi-e ruşine de mine că gândesc astfel, că sunt om bătrân, dar am lucrat o perioadă şi la brigada de moravuri, aşa că ştiu că, atunci când vezi marfă de calitate, nu te poţi abţine să nu guşti un pic din ea.
– Mă uitam şi la ai noştri profesori de la UMF care sunt acuzaţi că au luat şpagă, mai ales la doamna director de la Infecţioase. Ţinând cont de specialitatea sa medicală, care presupune o igienă maximă în unitatea spitalicească, cred că mai degrabă s-ar fi apucat de spălare de bani.
– Am văzut că fraţii noştri de peste Prut tot aduc ţigări de contrabandă, mii de pachete fiind confiscate săptămânal prin pieţele Iaşului. Au şi nişte nume caraghioase, gen Plugarul sau Fluieraş, de zici că sunt din romanele lui Zaharia Stancu sau Sadoveanu. La câtă sărăcie e în Moldova, mă aştept să apară şi mărcile Desculţ, Răscoala sau Ion. Deocamdată, n-am văzut ţigări electronice de contrabandă, dar sunt convins că oamenii ăştia ar fi în stare să pună în loc de nicotină nişte aburi de vodcă sau rachiu de pufoaică.
– Ca în fiecare săptămână, mă duc în pivniţă şi mai răscolesc prin cutiile cu amintiri. Sub nişte mandate de arestare din ‘79, am găsit primele numere din Gazeta Poliţiei Ieşene care apăruse imediat după Revoluţie. Ce vremuri, ce succes nebun a avut ziarul acela, pe care l-am scos cu atâtea sacrificii! Cât m-am chinuit cu băieţii să înveţe să scrie articole, să pună virgulele unde trebuie, să înceapă propoziţiile cu literă mare. Ei credeau că e ca la procesele verbale, ţac, pac, două mâzgălituri şi încasai banii. Ce Click, ce Can-Can! Aveam tiraje uriaşe pe vremea aceea, ziarul dispărea de la prima oră de pe tarabe. Ne luptam cu Infractoarea Mov, apoi cu Academia Infractorilor. Ambuscade, diversiuni, titluri tari, mai câte-un fonfleu, nimic nu lăsam deoparte în războiul nostru editorial. Totuşi, aş vrea să reînviu spiritul Gazetei şi să fac o televiziune de profil. Transmisii live de la vorbitor, un Big Brother la arestul preventiv, tehnici casnice de autoapărare împotriva găinarilor etc. De mâine, mă apuc serios de o grilă de programe, iar numele canalului va fi: „Şase, Poliţia!”.
