Polițiștii ieșeni vor scăpa de rablele vechi de 20 de ani. Inspectoratul Județean de Poliție Iași a primit recent 53 de mașini nou-nouțe. Au venit chiar la momentul potrivit. Asta pentru că polițiștii ieșeni circulau cu niște Dacii vechi de peste 20 de ani. Deseori, polițiștii ieșeni se plângeau, pe bună dreptate, că nu au cu ce lucra, că nu au cu ce se deplasa în teritoriu și că nu au cu ce prinde infractorii. Și aici nu ne referim la șefii din Poliție sau la agenții de la Rutieră care au mașini noi cu radare moderne și tot ce le trebuie. Ne referim la polițiștii de la secții care chiar fac teren, sau mai bines spus talpă, că la mașinile din dotare riscau să rămână cu volanul în mână. Asta ca să nu mai punem la socoteală că erau pline de rugină și curgeau tablele de pe ele.
53 de autoturisme
Acum, polițiștii vor avea la dispoziție 53 de autoturisme Dacia Logan cu motor de 1200 centimetri cubi pe benzină. Doar jumătate dintre autoturisme sunt inscripţionate. Cele inscripţionate vor fi predate la Ordine Publică şi Poliţia Rutieră, iar cele neinscripţionate la Operaţiuni: Investigaţii Criminale, Economic şi la secţiile din municipiu. Câteva vor ajunge la Hârlău şi Paşcani. O parte dintre maşini sunt deja pe străzile din Iaşi, iar celelalte sunt la Centrul Logistic de la Gară. Autoturismele au numere roşii de Argeş. Cum era de așteptat, polițiștii ieșeni s-au bucurat, în primă fază, că au primit mașini noi. Au și ei aer condiționat pe timp de vară, au închidere centralizată, nu trebuie să se ducă la service zi de zi. Că așa e omul. Se bucură de mașină de două ori în viață. Când o ia și când scapă de ea. Acum, polițiștii ieșeni s-au bucurat de două ori simultan. Au scăpat de mașina veche și au primit alta nouă.
Fără “aere”
Însă când au primit cheile la noua mașină au primit și instrucțiuni de folosire. Aici a fost marea surpriză. La punctul numărul 1 scria clar și mare: ”a nu se folosi aerul condiționat”. Păi cum vine asta, domnule chestor? Păi de ce au atunci mașini noi? Să moară de cald și acum, în anul 2015? Păi cam vor muri de cald și acum. Asta pentru că mașinile au deja motoare mici și consumul de combustibil este cam ridicat. Dacă mai dai drumul și la aerul condiționat, atunci consumul de combustibil este dublu față de cel al Daciilor vechi de 20 de ani. Așa că s-a decis: cei care vor aer condiționat trebuie să plătească din buzunarul propriu. Și cu infractorii ce facem? Ce vină au? Iar se coc de cald vara în mașina poliției? Sau se va porni aerul condiţionat dacă vor cotiza la rându-le la benzină? Aşa ceva, mai rar.