După ce şi-au plasat neamţul la Cotroceni, noii liberali lucrează intens la figurile de ceară ale unui viitor guvern, croindu-le după chipul şi asemănarea fostelor cabinete pedeliste. Printre cei vehiculaţi pentru diverse funcţii în ipoteticul guvern se află şi ieşenii Mihai Răzvan Ungureanu, ca şef al externelor sau chiar prim-ministru, şi Mihaela Popa, pe post de cloşcă cu puii de aur, mai precis gestionară a banilor europeni. Cei doi s-au întâlnit într-un loc de taină pentru a vedea cam câţi bani merită să dea pe blana ursului din pădure.

Mihai Răzvan Ungureanu: Bună, Miha, nu mă aşteptam să răspunzi atât de repede invitaţiei mele. Mă scuzi, dar nici nu am apucat să bag mânzatul de Kobe la cuptor.
Mihaela Popa: Stai liniştit, Răzvănel, ştiu cum e să te prindă veştile bune cu cratiţa pe foc. N-ai ceva de băut? Seminţele de la şedinţa Senatului erau atât de sărate că îmi crapă buza de sete.

Cred că mai am nişte whisky cu care am făcut gargară în campanie, ţi-l recomand. L-am primit cadou de la Blaga, sigur o să-ţi placă.
Mersi, e bun tare! Ar trebui să încep să mă obişnuiesc cu fluxurile de lichidităţi, nu-i aşa? Vai, am nişte emoţii! Îţi dai seama, va trebui să mă ridic la înălţimea poşetelor lui Nuţi Udrea!

Te rog, nu vorbi de acest personaj în bucătăria mea, că-mi explodează butoiul de varză acră. Eu am şi mai mari emoţii, mi-e că trebuie să învăţ să înot în jacuzzi-ul lui Baconschi.
Aoleu, nu-mi pomeni nici mie de Baconschi, doar ştii cât de mult m-am luptat cu el în circumscripţia de la Iaşi. I-am trosnit peste faţă nişte proiecte capitale pentru Iaşi, de-a plecat cu voturile între picioare.

Vai, tu, Miha, nu-mi mai adu aminte de Iaşi. La câte am făcut amândoi pentru oraşul nostru iubit, zău dacă n-am merita măcar câte o statuie la fiecare colţ de stradă.
Aşa e! Tocmai de aceea trebuie să ajungem în guvern, să ne sporim contribuţia la bunăstarea, progresul şi civilizarea…

Ia-o uşor, Miha, ştiu că abia te-ai întors din Parlament şi eşti încă sub influenţa terapiei de grup a parlamentarilor mitomani anonimi, dar, totuşi, lasă-mă să-mi priască vituţa asta japoneză. Hai, gustă şi tu un pic.
Mmm, e dulce, zău că-i bună, zici că-i sushi!

Ştii, vita asta Kobe e ca văcuţa Milka, îţi îndeplineşte toate dorinţele.
Serios? Atunci, dragă vită Kobe, fă în aşa fel încât să ajung ministru al fondurilor europene, iar pentru asta să nu fiu nevoită să ies cu Iohannis la un bruderschaft romantic la Cotroceni.