„Am o agendă plină de proiecte şi toate pornesc de la necazurile oamenilor simpli”, a spus Blăjuţ într-un mesaj adresat ieşenilor de sărbători. Dar nu vrea să le nominalizeze, aşa că încercăm noi câteva variante: Iaşul, primul spaţioport din Europa? Iaşul, gară la trenul suspendat New York – Tokio? Iaşul, primul oraş cu gigacaloria gratuită, încălzit cu lava scoasă din mantaua Pământului?

Ce face un bun catolic, tată şi om de afaceri de succes, când chiar nu mai are ce face şi simte că are nevoie de mai mult? Simplu, candidează la ceva. Cu cât are o afacere mai bănoasă, cu atât poate ţinti mai sus. Viorel avea mai multe afaceri bănoase, aşa că a ţintit din prima Parlamentul şi a început joaca de-a “candidez, nu candidez”.

Intrare în scenă, printre sicrie
Primul său gest a fost şi cel mai spectaculos, chiar dacă niţel morbid. În frigiderele IML se strânseseră ani la rând multe cadavre. Cu greu se mai găsea un sertar liber pentru un nou-venit. Repausaţii aveau familii, dar acestea “uitaseră” fie de bunicul Gheorghe, fie de unchiul Ion. Problema e că IML nu are ca obiect de activitate pompele funebre, ci doar autopsiile. Până la mesajul lui Isus “Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane” mai e ceva timp, iar Primăria nu îngroapă decât necunoscuţi. Deci, ce facem? Viorel al nostrum, Blăjuţ pe numele lui de familie, a luat problema în mâini şi a aranjat frumos 40 de sicrie pline şi bine închise în curtea bisericii “Sf. Nectarie” din Alexandru cel Bun şi l-a chemat pe ÎPS Teofan să se ocupe de expedierea lor la doi metri sub nivelul asfaltului. Viorel catolic, Teofan ortodox, dar oricum catolici sunt puţini în Iaşi, musulmani încă mai puţini, aşa că repausaţii, ca şi viitorii alegători aveau cele mai multe şanse să fie din confesiunea majoritară.

4.000 de pomeni
Unii răutăcioşi au bârfit la momentul respectiv că sicriele erau deja închise pentru că în unele nu se afla un singur trecut la cele veşnice, ci doi sau trei. Deh, gura lumii slobodă, că Viorel n-am putea spune că s-a zgârcit. Ba, cei 4.000 de beneficiari ai pomenii oferite de filantrop au avut numai vorbe bune despre acesta şi au dus vorbele respective mai departe, fiecare în colegiul de unde venise.

Alţi bârfitori s-au trezit imediat să-l acuze pe binefăcătorul repausaţilor că îşi face capital electoral. Omul s-a făcut că nu aude şi a mers mai departe. Calculul nu era chiar prost. Nu degeaba pomana cu uitaţii de la IML a fost făcută la începutul lui octombrie, deşi era cald, de sicriele au trebuit ţinute în curte, nu în biserică. Până la alegeri, nu ar mai fi fost ieşean să nu fi auzit de gestul profund creştinesc al patronului de spital şi de firmă de stingătoare. Iar amintirea gestului avea să fie încă proaspătă. Plus că încă mai era timp să se găsească şi un partid din partea căruia să candideze. Niciun partid nu refuză un om de afaceri care vrea să-şi depună adeziunea, dar când e vorba de candidatură, este altceva. Chiar lefteri, rechinii vechi în partid au prioritate. Într-un partid nou, însă, este loc. Iar PPDD a fost exact ce trebuia.

A ieşit cu noroc
Omul a candidat în alt colegiu decât cel în care făcuse pomana cu sicriele, dar asta a contat prea puţin. Şi alegătorii din Nicolina auziseră de gestul cel creştinesc, aşa că l-au votat. Nu destul cât să câştige colegiul, dar suficient cât să iasă deputat la redistribuire, în prelungiri. Iar Camera Deputaţilor şi-a deschis larg uşile pentru el.

Dacă n-ar fi fost atâţia ca el în nou-lărgita Cameră a Deputaţilor, ar fi devenit vedetă, mai ceva ca Irina Loghin şi RASDAQ-ul trimis la puşcărie. Doar că PPDD era plin din fabricaţie cu deputaţi de gelul ăsta, aşa că prezenţa lui în Parlament a trecut aproape neobservată pentru televiziunile centrale, până acum. Nu că n-ar fi încercat să se facă văzut.

Hai c-o glicemie moca
Mergând pe ideea că ce mi-e popular, ce mi-e populist, Viorel a făcut tot posibilul să fie văzut. Nu vrem să vă plictisim, aşa că doar punctăm etapele pe care orice populist care se respectă le va bifa în evoluţia sa politică. O campanie de luat glicemia moca. Ideea e veche, nu costă mai nimic, iar efectul este maxim. Că glicemia ţi-o poţi afla şi la medicul de familie, fără să stai la coadă, nu mai contează. S-a luat de ungurii care îşi tot flutură steagul secuiesc prin Carpaţi. Şi asta prinde, chiar dacă niciun iredentist cu capul pe umeri nici nu visează măcar că ar putea lua Ardealul în spinare să plece cu el în pusta panonică. Dar dacă tot era liber postul de tribun în Parlament, de ce nu?

O luptă-i viaţa, deci te luptă
Liber este şi postul de Războinic al luminii de ceva vreme, aşa că omul a abordat şi direcţia asta. În cuvântul de sărbători, adresat acum câteva săptămâni ieşenilor, Blăjuţ are câteva intervenţii de-a dreptul halucinante: “Un parlamentar trebuie să lupte întotdeauna. Am intrat în anul 2012 în politică pentru a face bine!” Wow! Uraaa! Aplauze! Dar cu cine te lupţi, dom’le? Sau care parlamentar luptă pentru ce? Moroşanu nu este încă deputat, iar altfel, doar pe ăia din Taiwan i-am mai văzut luându-se la pumni pentru opiniile politice. Apoi, poate greşim, dar care e legătura dintre politică şi ideea de a face bine? Ştiam că se anulează reciproc sau cel puţin aşa ne-au convins ultimii 24 de ani. Şi, stând strâmb şi judecând drept, Bill Gates şi-a donat juma’ din miliarde pentru acţiuni de binefacere şi n-am auzit să candideze la Congresul SUA.

Omul e pornit: plin de proiecte
Bine, că altfel, omul este inegalabil. Ia, ascultaţi: “Am o agendă plină de proiecte şi toate pornesc de la necazurile oamenilor simpli”. Aha. Iar publicul cam când ar trebui să le afle? În viitoarea campanie electorală? Măcar Oprescu a povestit de autostrada suspendată, chit că n-a făcut-o. Noi ce aşteptăm? Iaşul, port la Marea Neagră? Iaşul, primul spaţioport din Europa? Iaşul, gară la trenul suspendat New York – Tokio? Iaşul, primul oraş cu gigacaloria gratuită, încălzit cu lava scoasă din mantaua Pământului? Hai, că proiecte avem şi noi.

Altfel, ce să zicem? Aşa, de despărţire, încheiem tot cu un citat din operele încă incomplete ale personajului: “Sfatul meu este ca alegătorul să-i sprijine pe cei care au făcut ceva bun – o singură faptă bună! În viaţa lor, înainte de a intra în politică”. Aţi reţinut, da? În 2016 vă reîntâlniţi cu el, stimaţi alegători. Cel puţin, aşa pare să ne ameninţe…