Deși la ședințele de Consiliu Local dă dovadă de o totală lipsă de haz, consilierul Andrei Postolache e cu totul altul cînd postează pe pagina sa de facebook.În urmă cu cîteva zile Postolache ne-a cîștigat definitiv pentru umorul arătat. Consilierul nostru a mîzgălit un cearceaf care, pentru a-l citi , îți trebuie o răbdare de fel și o totală lipsă de pretenții. Intitulat 2 ani de pentru Iași, articolul trage așa o vorbărie despre partidulețul înființat în urmă cu doi ani de ai zice că ideile sale politice au revoluționat Universul. Nici vorbă de așa ceva. E vorba de un partid născut mort, așa cum a și dovedit-o pînă acum, motiv pentru care acum ar trebui să fie comemorare și nu aniversare. În fine , nu are absolută nici o importanță. Sa-i dăm, totuși, cuvîntul lui Postolache.
2 ani de Pentru Iași. Pe 12 Septembrie 2015 ne-am lansat, în parcul Copou.
Ce am făcut, ce am învățat, unde suntem azi, ce urmează? Un post mai lung, nimic urgent aici, ceva pentru cei care doresc să afle mai multe despre cum se vede o mișcare politică locală din interior, ce e ușor, ce e greu, ce e frumos, ce e urât. Vorbesc în numele meu. Istoria și motivația personală a fiecăruia dintre cei care s-au implicat sau ne-au ajutat este, sunt convins, individuală și specifică.
Comic, zicem noi, motiv pentru care vă invităm să citiți continuarea pe pagina sa de facebook. Valentin Silvestru ar fi invidios pe așa un text.