Fiindcă astăzi e o sărbătoare mare din an ne-am gândit să ne aplecăm asupra celor sfinte şi să le privim prin ochii păcătosului, întru eliberarea păcatelor. Ziua Crucii, adică 14 septembrie, este un început pentru mulţi. Potrivit tradiţiei populare, acum începe culesul în vii, se bat nucii, iar târâtoarele se ascund în pământ, de unde vor ieşi abia în primăvară. De păsările călătoare nu mai spunem, că deja au ajuns în cele ţări de soare pline. Ne gândeam doar să le dăm soroc podgorenilor şi chef de muncă, fiindcă de petrecere ştim noi să ne ocupăm. Şi dacă tot e Ziua Crucii, ne-am aruncat un ochi şi peste păcatele noastre, alea de le ducem zi de zi şi pentru care am avea nevoie de un cărăuş. Ori o altă victimă în afară de noi, că ne-am săturat de rolul slugii.
Berbec. Ce să-i spunem? Să meargă la relanti în viaţă? Să se gândească de mai multe ori înainte de a trimite un SMS ori de a se arunca într-o relaţie? Oameni impulsivi, pentru ei contează doar secunda prezentă, nu şi rezultatul acţiunii, aşa că poate nu ar fi rău să le facem un abonament la SMURD. Pentru orice eventualitate.
Taur. Dacă vorbeşti despre păcate cu ei, ar trebui să umpli de multe ori castronul cu anafură. Proaspătă şi caldă să fie, ca să alunece pe gât şi să le îmbie mirosul. Lor le este greu să se lepede de control sau de gelozie, aşa că încercaţi să inventaţi o reţetă pentru agheasmă la minut, ca să-i stropiţi ori de câte ori se aruncă pe câte un amant imaginar.
Gemeni. Vorbeşti de păcate în casa mincinosului. N-ai cum să-i salvezi de ei înşişi, aşa că ne putem ruga pentru liniştea gândurilor lor şi potolirea nervilor celor care au fost minţiţi, păcăliţi, jecmăniţi ori ţepuiţi de marii protejaţi ai zeului Mercur, vestitorul Cerurilor. Nu există mincinos mai mare, aşa că lor li s-ar potrivit ca păcat administrarea unei rubrici de bârfiţi, nu bârfitori, în care să fie obligaţi să ia apărarea celor mulţi şi vorbiţi pe la spate.
Rac. Lor ce să le spunem? Că trebuie să schimbe ritmul dansului? Că în loc de un pas înainte şi doi înapoi ar trebui să înveţe alt ritm? Racilor poţi să le predici la ureche tot ce vrei, ei vor face tot ceea ce cred. Chiar dacă îşi vor rupe cleştii şi-şi vor lăsa amanet crusta prin cine ştie ce înfruntări, tot vor merge pe drumul lor. Cel al mâhnirii, fiindcă ştiu ei că mântuirea vine prin suferinţă.
Leu. Ştiţi ceva mai greu decât orgoliul? Noi nu şi chiar îi compătimim pe Lei. Crucea lor va avea mereu oglinzi care le vor arăta nu chipul, ci lucrurile rele pe care le-au făcut. Le vor întoarce obrajii pe care i-au scuipat, le vor arăta bătăturile pe care au călcat ori grumajii pe care i-au supus întru gloria personală. Oricât şi-ar dori, chiar şi cu plata confortului personal, nu vor găsi niciun fraier care să le ducă crucea. E prea grea şi nu se merită!
Fecioară. La nativii acestei zodii păcatele sun pline de spini. Nu numai că sunt grele, dar şi iritante. Fecioarele trebuie să înveţe să renunţe la rolul salvatorului şi să se preţuiască mai mult. Chiar dacă pare ciudat, sunt cei mai timizi contabili şi cu greu îţi vor trimite factura, chiar dacă au muncit din greu. Pentru ei, crucea sacrificiului atârnă până la pământ.
Balanţă. Aici este greu de spus, fiindcă în cazul lor greutăţile se poartă când pe umărul drept, când pe cel stâng. Nu le este nici lor uşor cu aşa un caracter alunecos, dar le place traiul uşor şi nu se lasă puşi la munci grele. Bani să vină, că văd ei cum fac şi cu poverile. La urma toată, nici nu trebuie duse mereu în spate, nu?
Scorpion. Povară sunt cei care nu-i acceptă, nu le ascultă sfaturile şi cerinţele, nu altceva. Isteţi, au mereu la îndemână mecanismele prin care pot mişca lucruri. Ba o vorbă bună, ba o glumă ori un masaj mieros, ei ştiu că alţii sunt mult mai robaci decât ei şi se leapădă uşor de greutăţi. Ca şi de propria carapace, atunci când îi strânge.
Săgetătorii au mereu ceva de perfectat. Sigur, la ei lemnul nu a fost bine făţuit, sigur mai trebuie geluit, iar lacul nu are aroma care le place. În plus, nici unghiurile dintre braţele crucii nu sunt aşa cum trebuie, deci e nevoie de rectificare. Nu de drum se tem, ci de lipsa perfecţiunii, aşa că le puteţi dărui o rolă cu glaspapier. Dacă nu va scoate aşchiile din lemn, măcar le va mai îmblânzi criticile.
Capricornii sunt ei cu ei! Nu-i interesează ce se întâmplă. Trebuie dusă crucea? O vor duce, însă atenţie la drum. Nu orice cărare este şi destinaţie şi apoi cine ştie cât te costă când te abaţi de la drum. Ai asigurare? Dacă nu, îţi vând ei una obligatorie.
Vărsătorii vă vor ajuta să duceţi şi crucea voastră. Prietenoşi din fire, vor lăsa greutăţile lor la marginea drumului şi vor parcurge cu voi o parte din potecă pentru a fi siguri că le-ai urmat instrucţiunile. Nu vă abateţi, că sigur vă vor controla. După ce v-au jutat, se vor întoarce la poverile lor, le vor urca pe cocoaşă şi vor alerga la maratonul vieţii. Ajung la start indiferent de cât de târziu au plecat.
Peştii vor aştepta mişcările Lunii. Lor nimic nu li se pare nici greu, nici uşor. Totul este dat de la Dumnezeu. Şi binele, şi răul, şi crucea, şi mântuirea, şi spinii. Mai puţin norocul după care suspină în timp ce urcă poteca nefericirii, cu gândul la Viaţa de Apoi, că toate au un sfârşit, nu?
Dragii noştri, noi v-am spus, în mare, ce vă aşteaptă. Voi alegeţi drumul şi crucea. Nu uitaţi că a voastră este cea mai uşoară dintre toate cele pe care le vedeţi rânduite în depozitul de poveri.
Plutonia Mărtinaş