Acum 170 de ani, tinerii români întorși de la Paris cu studii pe care nu le mai făcuse nimeni înainte și cu idei de care nu mai auzise nimeni pe aici, au devenit generația pașoptistă, care avea să întoarcă țările române cu fața spre vest. Acum 70 de ani, românii întorși din prizonieratul sovietic cu creierele bine spălate, stoarse și umplute cu ideile marxismului aveau să fie avangarda comunismului. O nouă avangardă putem vedea acum, în ceea ce se cheamă corporații multinaționale și în cei care lucrează acolo. Sunt tineri care vorbesc o limbă ciudată, romgleza, se îmbracă numai la costum, mănâncă sănătos, joacă squash cu șeful și urmează cursuri de dezvoltare personală. Ca în nemuritoarea dramă a lui Delavrancea, „Hagi Tudose”: „Mă-ta de-ar fi fost nemțoaică și tac-tu ’talian, n-ai fi ieșit mai cu moț”. Cei mai în vârstă îi disprețuiesc. Tinerii îi privesc cu invidie, văzându-i ca modele sau îi iau la mișto, ca pe niște roboți fără personalitate. Cel mai probabil, adevărul e undeva pe la mijloc. Noi nu ne pronunțăm. Deocamdată, doar îi analizăm, privindu-le fiecare trăsătură cu lupa. Astăzi, dezvoltarea personală. Ce este și cu ce se mănâncă? Dacă este noua evanghelie a elitei sau doar o escrocherie, veți hotărî dumneavoastră.
„Calea spre succes”
Orice nouă religie are predicatorii ei entuziaști. Iar capitalismul, pe care ne chinuim de 26 de ani să-l reconstruim, după cum ne-am chinuit 45 de ani să clădim comunismul, nu face excepție. Acești predicatori entuziaști poartă numele generic de oratori. „Public speakers”, în romgleză. Singurul lor rol asumat este cel de a te învăța „calea spre succes”, prin autodezvoltare. Un astfel de public speaker susține că oferă „idei contraintuitive, ultra-practice, bazate pe știință, la intersecția artei conducerii, psihologiei și comunicării”. Nu ne întrebați ce înseamnă „contraintuitiv”. Cuvântul nu există în română. Și nici care este diferența dintre practic și ultra-practic. În general, cursurile de dezvoltare personală sunt învelite într-un limbaj pretențios, elevat, încât de la un curs pleci fie iluminat, fie cu impresia că te-ai dus bou și te-ai întors vacă. Pentru nevorbitorii fluenți de romgleză este greu să explici ce înseamnă o formulare de acest gen.
Cu de toate
În general, la astfel de cursuri înveți, prin joc, să iei decizii. Înveți să convingi. Înveți să comunici. Orice poate constitui un joc: baba-oarba, tiroliana, imitarea unei păsări în zbor, scrierea pe bilețele a calităților sau defectelor proprii și aranjarea lor în funcție de importanța pe care le acorzi. Cum te ajută asta să iei decizii e greu de spus. Cei care urmează cursurile spun că a fost minunat, că acum știu să privească în ei înșiși, să se deschidă către ei înșiși înțelegându-i astfel pe cei din jur, deși nu ar putea să-ți spună ce au învățat concret, deși oratorul te învață până și cum să înveți la cursurile lui. Până la urmă, arta unui public speaker este de a te convinge că te-a învățat ceva. Cam ce face și un guru New Age.
Baterii încărcate
Nu spunem că cei care țin astfel de cursuri sunt escroci, deși probabil că există și dintr-ăștia. Când vorbești despre orice și nimic palpabil, maimuțăreala seamănă foarte mult cu psihologia. Pentru că, până la urmă, cursurile de dezvoltare personală cam asta sunt: psihologie aplicată. Te relaxezi în discuțiile cu ceilalți, te bucură că înțelegi ce ți se spune de către speaker și pleci cu bateriile încărcate și încântat că ai ajuns la un nou nivel. Cum arată acel nivel, nimeni nu știe și nici nu am auzit vreun miliardar spunând că averea lui se datorează cursurilor de dezvoltare personală. Cu excepția situației în care se ocupă de afacerea asta.
Afacere bună
Pentru că este o afacere. Un curs de o zi, adică de 3-4 ore, costă cam de la 500 de lei în sus. Cele mai elaborate, desfășurate sub forma unei tabere în care te relaxezi și participi la cursuri, pot costa și 8-10.000 de lei. Te poți dezvolta și fără profesor, cumpărând cartea unui astfel de guru, contra unei sume de 20-30 de lei. Sunt cărți de tiraj mic, de regulă, pentru că românii sunt încă prea puțin interesați să-și dezvolte capacitatea de a învăța repede informația pură de care au nevoie. Doar cam 3, hai 5% dintre români caută astfel de cursuri și cărți. „Corporatiștii” de care vorbeam la început.
Și-n cărți
Am avut ocazia să citim niște cărți de dezvoltare personală. Una chiar a fost utilă și ne-a învățat să ne lăsăm de fumat. Dintr-alta am învățat cât de important este să ne „introiectăm”. N-am găsit în dicționar ce e asta și nici măcar pe Google Translate. Nici cartea nu era mai clară, așa că nu am putut afla de fapt ce e cu adevărat important. Am mai aflat totuși că e bine să aranjezi problemele în ordinea de priorități, să nu te aglomerezi încercând să le faci pe toate deodată, dar și să ții o listă clară, ca să nu te trezești că îți rămân probleme nerezolvate. Pe scurt, nu lăsa pe mâine ce poți face azi; graba strică treaba; cine se scoală de dimineață, departe ajunge și cine fuge după doi iepuri, nu prinde niciunul. A, le știați și dumneavoastră deja? Da, dar nu povestite în 250 de pagini.
