Premiul de excelenţă pentru sabotaj cultural revine anul acesta unui director pe care nu l-a văzut mai nimeni. Cu toate că în curtea lui s-au desfăşurat două evenimente importante şi unice pentru Iaşi, Festivalul Internaţional al Educaţiei (FIE) şi Festivalul Internaţional de Literatură şi Traduceri (FILIT), Cristian Hadji Culea, directorul necunoscut al Teatrului Naţional Iaşi (TNI), a reuşit să impresioneze exclusiv prin graţioasa-i absenţă de la sus-numitele acţiuni. Mai mult, acesta a refuzat să ofere spaţiu pentru punerea în scenă a Călătoriilor lui Gulliver din cadrul FIE. Am putea crede că nu-i place statutul de persoană publică şi apariţia în lumina reflectoarelor, dar declaraţiile de prin diverse ziare, cu rolul de a discredita activitatea omoloagei sale de la Opera Naţională susţin contrariul. În plus, cu un sediu proaspăt renovat, reabilitat şi decorat cu mare artă, acesta nu a reuşit să atragă la fel de mulţi spectatori la piesele de teatru precum se întâmplă în prezent la Operă.
Traian Rânja, la o şuetă cu băieţii pe teme culturale de sezon. Să râdem cu Rânja în Copou
Liderii Forţei Moldova s-au gândit să facă un mic exerciţiu de imagine pe Facebook, fotografiindu-se în Copou cu ocazia aniversării zilei poetului Mihai Eminescu. Evident,…