Primii pași pe drumul maternității… Underground, locul unde să nu fugi de-acasă

E locul în care oricărui părinte i-ar fi frică să-şi lase progenitura. Locul în care, indiferent de vârstă, ai parte de băuturi cu multe grade la discreţie. Locul în care, dacă se stinge lumina, jumătate din tinerele de 16-17 ani fac primii paşi pe drumul maternităţii. Şi e chiar în centrul Iaşului. După cum îi spune şi numele, e la subsol. Underground_Pub_1În underground-ul oraşului, cum cobori în grotele de sub galeriile Ştefan cel Mare.

Zoo de la subsol

De cum începi să te apropii de intrarea în local simţi că ar cam trebui să te răzgândeşti. Asta dacă nu ai 16 ani şi hormonii împrăştiaţi în toate direcţiile. Căldură, fum, mirosuri nedefinite, sticle sparte, hamsteri, hipsteri şi alţi şobolani întregesc imaginea care compune armonios drumul iniţiatic spre intarea în Underground Pub.

Din interior, concomitent cu deschiderea şi închiderea uşii, se aud zgomote pe care mulţi dintre cei prezenţi le-ar cataloga drept muzică. Nu, însă şi cei care la viaţa lor au auzit o înşiruire armonică de note. În interior e o altă lume. Underground_Pub_2Una din care, normal şi post-puber fiind, vrei să ieşi cât mai repede. Nu-i vorbă, populaţia nu se rezumă doar la tineri scăpaţi de-acasă. Specimene rare de angajaţi ieşiţi la o bere sau donjuani întârziaţi se mai regăsesc în marea de oameni care transpiră la unison pe ringul de – să-i spunem – dans.

Ba chiar, în unele din weekend-urile dedicate concertelor live, fauna se îmbogăţeşte inclusiv cu directori de instituţii care au lăsat la curăţătorie cămăşile scorţoase şi dansează cu mânecile suflecate alături de tinere cu obrajii îmbujoraţi…

Ponturi

Un pont pentru cei care ar dori să încerce o seară în Underground: staţi cât mai lângă bar. E mai aerisit şi barmanii sunt amabili.

Pont pentru fete: nu vă luaţi tocuri! Bodyguardul-ui (uriaşul mişcător şi la fel de inteligent ca un stâlp) îi plac fetele înalte. O să vedeţi pe propria piele ce înseamnă asta…

Ina Alcoolina

1 comentariu

Lasa comentariu
  1. ioanaso

    Mai Ina, cu scuzele de rigoare ca am intrat pe acest – sa-i spunem – site, dar te pomenesti ca atunci cand ai facut documentarea pentru acest – sa-i spunem – articol te-ai dus pe tocuri de 15 :)))))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *