Principele Radu are motive temeinice de a se considera ceva mai norocos decât prinţul Charles, cel puţin din punct de vedere al accederii la tronul monarhic. În timp ce la Buckingham musiu Şarlă încă-şi probează pe furiş coroana maică-sii, Radu Duda se poate considera un adevărat principe consort, dat fiind că Margareta deja a preluat cheile Casei Regale. Dar mai multe despre impresiile principelui, aflăm din jurnalul său personal.
- Ce chestie, am aflat deunăzi că preşedintele Poloniei se numeşte tot Duda. Încă un motiv să regret că m-am retras din cursa pentru preşedinţia României, acum câţiva ani. Să fi văzut atunci, care e cel mai tare-n Dudă, românul sau polonezul? Aia e, să fie sănătoasă prostimea noastră mioritică, dacă n-a vrut să mă vadă preşedinte. La urma urmei, eu tot în palat am ajuns, doar că nu la Cotroceni, ci la Elisabeta.
- Ieri, unul dintre angajaţii Casei Regale mi-a făcut o glumă pe care o consider proastă de-a binelea. Ca de obicei, am şterpelit coroana regală din noptiera lu’ socru-meu şi am băgat-o într-o glastră mare plină ochi cu o substanţă specială care-i menţine strălucirea. Când m-am trezit dimineaţă, am descoperit cu groază că în vas plutea o ditamai coroana dentară! Evident, ca să fie kitschul desăvârşit, un dinte avea o dimensiune enormă, ca un colţ de vampir, scriind pe el King Size. Pe de altă parte, mă gândesc că, cine ştie, poate că n-a fost un biet slujitor la mijloc, ci un mesaj de la strămoşul nostru, Vlad Ţepeş. Dar ce-o fi vrut să zică prin acest semn? Să-mi concediez dentistul? S-o las mai moale cu dineurile regale? Cineva are vreun dinte împotriva mea? Cert este că va trebui să fac o cercetare amănunţită a situaţiei, drept pentru care am luat o amprentă coroanei dentare.
- Tot soiul de evenimente ciudate la aniversarea zilei de naştere a nevesti-mii. Eram în plină formă, ciocnind cu toată lumea câte o cupă de şampanie, mai distram pe câţiva făcând cu caviarul în gură exerciţii de dicţie de la admiterea în IATC, ce mai, reuşisem să fiu centrul atenţiei. La un moment dat, cuprins de euforia succesului micului număr actoricesc, m-am aşezat lângă o doamnă distinsă, al cărui chip strălucea misterios în semiîntunericul salonului de oaspeţi. După ce i-am recitat un monolog de pe vremea Teatrului Ludic, în avântul artistic m-am trezit cu mâna în decolteul doamnei, strângând puternic. Am sărit imediat în sus de spaimă, descoperind în palmă o bucată imensă de ceară. Drăguţii de ei, o aduseseră pe Kate Middleton de la Madam Tussaud. Halal surpriză, ce să zic!
