Antrenorul Laurenţiu Reghecampf este un familist convins. Şi ca orice familist care se respectă, tehnicianul care a cucerit două titluri cu Steaua nu iese din vorba soţiei, mai ales că acum a intrat într-un accentuat con de umbră.
Tocmai de aceea, grijulia sa consoartă a demarat acum o campanie agresivă de promovare a tehnicianului ajuns la 39 de ani. Anamaria a aruncat în luptă toate resursele pentru ca Laur să-şi recapete gloria de altădată şi, totodată, să reîmprospăteze resursele financiare ale familiei cu un contract “beton”.
Pe care l-ar putea găsi în Emiratele Arabe Unite, ţară în care familia Reghecampf a plecat în urmă cu câteva zile într-un scurt voiaj de lucru. Departe de ţară, Reghe “s-a lipit” de o emisiune TV, în care a vorbit despre “mariajul” cu Al Hilal.
Acel “mariaj” care, până atunci, fusese în grija aproape exclusivă a soţiei. Astfel, Anamaria era cea care dădea veştile “calde” din Arabia Saudită, anunţând, cu 24 de ore înainte ca Reghe să fie demis:
“Cei de la Al Hilal sunt foarte mulţumiţi de munca lui Reghe”. Apoi, tot Prodanca dădea verdictul: “Echipa nu era plătită, nu mai puteam face nimic, era ca în România. Acolo sunt jucători care nu-şi dau silinţa”.
Caută un loc de muncă
Revenit în ţară, Reghe a fost propulsat pe “sursele soţiei” la Steaua, echipă de la care plecase la Al Hilal, după ce cucerise două titluri în România. Plus aproape toţi jucători roş-albaştri, intraţi în proprietatea consoartei-impresar.
Aceeaşi Anamaria a risipit apoi zvonurile, declarând în numele soţului: “Am vorbit cu patronul Gigi Becali. Din câte am înţeles, n-o să-l arunce pe antrenorul Costel Gâlcă de la Steaua”.
Aşa că acum Prodanca a schimbat macazul şi şi-a trimis din nou soţul pe pământ arab. Probabil, în căutarea unui loc de muncă bănos, mai ales că familia este mare şi proprietăţile, inclusiv în Statele Unite, numeroase.
Promovare în patru acte
Tatuaj pentru eternitate
După ce a “rezolvat” transferul soţului ei la Al-Hilal, impresarul Anamaria Prodan şi-a făcut un cadou pe care l-a promovat imediat în mass-media: un tatuaj cu familia sa. Astfel, ea a rezistat eroic timp de nouă ore fără pauză pentru ca figurile lui Laurenţiu Reghecampf, dar şi ale copiilor cuplului să rămână pentru eternitate imprimate pe spatele ei. “Tatuajul este dedicat piticilor mei, Rebbeca, Sarah şi Laurenţiu junior, şi soţului meu, pentru că ei mă fac fericită secundă de secundă. Ei sunt aerul meu!” , declara Anamaria, înainte de a promova opera de artă.
Laur, mare cât «Cocorul»
Anamaria Prodan a început să‑şi promoveze agresiv soţul odată cu “descălecarea” acestuia la Steaua. Astfel, înaintea unui meci cu VfB Stuttgart, disputat în toamna lui 2012 în Liga Europa, Prodanca a plătit ca pe Magazinul Cocor din Capitală să apară un imens banner publicitar cu chipul soţului ei, care în acea zi împlinea 37 de ani. Imaginile cu Reghe au rulat încontinuu timp de 16 ore, fiind însoţite de mesajul: “La mulţi ani, Laur, te iubesc ca pe aer!”.
Viaţa lor, o telenovelă
Pentru a intra mai uşor în casele românilor, Anamaria Prodan şi Laurenţiu Reghecampf au acceptat să fie protagoniştii unei emisiuni TV. Astfel, timp de cinci sezoane până în prezent, pentru că încă nu ştim ce ne va rezerva viitorul, “cel mai de succes cuplu din fotbalul românesc” a povestit în faţa camerelor de filmat cum este viaţa în familia lor. De asemenea, tot pentru a-şi promova soţul, Anamaria a purtat la o gală de la finele anului trecut o rochie pe care era imprimat chipul lui Laurenţiu.
O prăjitură de bărbat
Fată întreprinzătoare, Prodanca a încercat să speculeze numirea soţului ei ca antrenor la Steaua pentru a extinde afacerile familiei în diverse domenii. În urmă cu doi ani, Anamaria a deschis o cofetărie intitulată “Prodanca şi Reghe concept boutique”, iar specialitatea casei era prăjitura “Reghe”. “Cu atâţia stelişti în ţara asta, prăjitura Reghe cred că se va vinde mai bine”, trăgea nădejde sexy impresarul care anul trecut, la ultima aniversare a soţului ei, i-a făcut acestuia un cadou special: un tort sub forma unei pelicule de film.
Sursa: libertatea.ro