Acum vreo 15 ani, Doamne, ce mai trece timpul, topurile muzicale românești nu erau dominate nici de Shakira, nici de Michael Jackson sau Metallica, nici măcar de Valahia sau Genius, ci de o melodie ciudată, apărută de niciunde, care avea darul de a răspunde eternului nostru chef de bancuri și miștocăreală. Nu se poate să n-o fi auzit măcar o dată, iar de mai multe ori nici nu era nevoie pentru a intra și rămâne în memorie. „Cornuleț cu lapte, cornuleț cu lapte / Bine ai venit în viața mea…” Era o aluzie batjocoritoare la proaspăt introdusul program guvernamental „laptele și cornul”. Adrian Năstase încerca să rezolve problema absenteismului școlar în manieră pur balcanică: vii la școală, primești de mâncare. Nu era primul și nu avea să rămână nici ultimul experiment de acest gen. Timpul a trecut, iar acum putem încerca să facem o analiză la rece. Chiar e gravă problema abandonului școlar? Se simte vreun efect al diverselor măsuri luate? Alții ce fac, pentru aceeași problemă?

Mici de tot
Amintiți-vă de o butadă celebră, spusă cândva și de un fost prefect al județului: există minciuni, minciuni sfruntate și adevăr statistic. Cu ajutorul statisticii poți demonstra că africanii sunt în general blonzi, iar europenii au ochii oblici. Sau invers. Iar abandonul școlar este un aspect în care statistica își arată forța. Rata abadonului școlar în România era în 2015 de 1,4% în ciclul primar și de 1,9% în cel gimnazial. La licee nu se mai urmărește acest indicator decât secvențial, de unele ONG-uri. Ar fi și greu de tratat statistic, pentru că avem licee, școli profesionale, școli de ucenici și tot așa. La prima vedere, o cifră de nici 2% nu pare cine știe ce. Ce mare lucru, un copil din 50?

Adevărul din spate
Doar că, tradusă în românește, statistica sună nasol. La cifra inițială mică trebuie adunați cei 3,7% dintre copii care nu au fost niciodată la școală, ceea ce ne duce deja la 5,5% rată reală a copiilor aflați în afara sistemului școlar. Mai puneți la socoteală și faptul că rata abandonului este un indicator anual, care trebuie adunat pe parcursul întregului ciclu. Iar în patru ani se adună și cei rămași repetenți, cei plecați în străinătate, unde, de multe ori, nu mai continuă studiile, cei retrași pe motiv de boală sau cei, Doamne ferește, decedați. Aceștia din urmă sunt 0,3‰, dar se adună. Din copiii înscriși inițial în clasa I, doar trei sferturi termină ciclul primar odată. La gimnaziu, e și mai rău: doar jumătate din cei înscriși într-a cincea vor dansa împreună la balul de sfârșit de-a opta. N-o spunem noi, ci Institutul pentru Științe ale Educației, într-un studiu făcut sub egida UNESCO. Îi credem: numai rata repetenției este la noi de 16% pe parcursul unui ciclu școlar, iar 30% dintre elevi au fost măcar o dată corijenți, dacă nu mai rău. Paradoxal, abadonul nu este mai ridicat în mediul rural. Ne-am obișnuit cu gândul că părinții își țin copiii acasă, pentru a-i trimite cu oile. Dimpotrivă. Abandonul este mai ridicat printre băieții din mediul urban, decât printre cei de la sate. Iar diferența este semnificativă.

Frecție fără efect
Cam ăsta este tabloul general, iar concluzia, ca să revenim la ideea inițială, e urâtă. Programul menționat, ca și altele derulate de-a lungul anilor a avut efectul unei frecții de Carmol la un picior făcut din rădăcina stejarului din Borzești: zero. Rata oficială a abandonului școlar crescuse, în 2007, la 2,2%, în pofida extinderii programului laptele și cornul, de la ciclul primar, cum fusese inițial, și la cel gimnazial. Deci, hai să facem așa cum ne-am obișnuit împreună: să privim lucrurile de la vale la deal, de la om spre Guvern. Nu de alta, dar de la firul ierbii lucrurile se văd de obicei altfel decât din birou.

Școala nu convinge
Cauzele abadonului școlar sunt multiple. Într-un chestionar dat spre completare elevilor, 28,3% au spus că se confruntă cu dificultăți de învățare, iar alți 25,6% nu găseau cine știe ce motivație în activitățile școlare. Doar 4,8% dintre elevi au spus că au probleme de sănătate. Or, dacă jumătate din elevi sunt lipsiți de motivație sau nu pricep ce se spune în clasă, asta înseamnă că sistemul are o problemă. Școala nu reușește să convingă. Iar sistemul actual, de penalizare prin note proaste și de încurajare prin note bune nu pare să funcționeze. Studiile au arătat că notele mici descurajează participarea la ore. Iar corijențele nu-l fac pe copil să se mobilizeze pentru a nu repeta experiența. Țările nordice, cum sunt Suedia sau Finlanda, nici nu folosesc note până la niveluri avansate ale învățământului, tocmai pentru că ele nu au vreo eficiență. Iar Finlanda are cel mai eficient sistem de învățământ din lume. În fond, e absurd să credem că 30% dintre copiii noștri sunt niște tâmpiți, de rămân corijenți.

Top cauze
Marea problemă nu este totuși reprezentată de sistemul de predare și notare, cu toate hibele lui. Studiile consideră că principala cauză a abandonului școlar sunt veniturile familiei, aflate la limita subzistenței. Aproape 70% din familiile copiilor care au abandonat școala au probleme economice. Nivelul redus al educației părinților este un alt factor important. Părinții care nu au făcut decât patru clase nu pot înțelege că fiul lor ar putea avea un viitor mai bun dacă ar face mai multe studii. Divorțul din familii reprezintă a treia mare cauză a abandonului școlar. Până la urmă, vorbim de situația economică. Aici trebuie lucrat, dar nu cu lapte, cornuri sau mere. Dacă îi dai unui om un pește, mâine îi va fi foame din nou. Dacă îi dai o undiță, lucrurile stau altfel.