Purcica, urmărită cu binoclu de Poliţia de Frontieră

Plaja Nicolina, sau Purcica cum i se mai spune popular, a fost de foarte mult timp un punct de interes pentru masculii Iaşului. Puţini au fost, însă, cei care au avut ocazia să urmărească panoramic flora şi fauna feminină de pe această renumită plajă. Printre cei care nu mai pot să-şi ia ochii, sau mai bine spus binoclu, de pe Purica, se află şi un vajnic străjer al hotarelor ţării.

Costăchel Viziteu s-a mutat de vreo 4 luni într-un bloc de lângă Purica iar instinctul primar l-a făcut de atunci să gafeze din ce în ce mai mult. Pentru a vedea o un posterior sau o ţâţă beton, omul a sustras mai întâi binoclul cu care fusese dotat de ţară să urmărească moldovenii şi pakistanezii care forţau poarta spre UE. Cum însă urmărirea întregii plaje nu era posibilă din cauza unui copac care-şi băga parcă înadins frunzaru între binoclu omului şi rumenele cărni de pe plajă, voyeur-ul de la frontieră a făcut solicitare la Serviciile Publice ale coanei Sălceanu – vestită prin furia cu care culcă la pământ tot ce înseamnă vegetaţie în Iaşi – ca să-i taie copacu, înfipt acolo forţat de zeci de ani. Chiar dacă a motivat  versificat că „ramuri ude-i bat în geam”, străjerului nu i s-a dat satisfacţie.

„Copacu e bun, bre. E verde, nu vezi ce frunzar are?”, i-au spus muncitorii veniţi la faţa locului. „Păi văd că are frunzar. Tocmai de aia!”, spunea Costăchel.

Cum nici cu şpagă nu a reuşit să-i înduplece să taie copacul, străjerul s-a gândit într-o noapte, când nu era pe fâşie, că n-ar fi rău să încerce să-l taie puţin la tulpină cu  un briceag. Tare s-a mai căznit „silvicultorul” nostru să facă traforaj la copac, până a fost încolţit de bătrânii locatari, mari apărători ai vegetaţiei sub care primesc pensia, şi articulat tocmai peste uitătoare.

Zilele acestea, şefii lui Costăchel au aflat despre isprăvile lui şi vor să-i dea câtă libertate doreşte pentru a se putea preocupa, de pe scaunul din balcon, de Purcica şi de soluţiile cele mai bune prin care ar putea-o urmări toată. Tocmai acum domnilor poliţişti, când se închide sezonul la onanişti? Şi ce dos avea… Purcica !



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *